Procuratura din Suedia a anunţat joi inculparea unui suspect în vârstă de 50 de ani pentru divulgarea ilegală de informaţii secrete de apărare despre mai multe instalaţii militare, transmite Reuters, potrivit agerpres.
“Consider că este o ilegalitate majoră, deoarece informaţiile priveau probleme de importanţă semnificativă pentru apărarea ţării”, a declarat procurorul Lars Hedvall.
El a adăugat că orice divulgare de informaţii către o putere străină poate afecta grav apărarea naţională şi poate reduce capacitatea defensivă a Suediei în caz de război.
Cazul a fost anchetat de serviciul suedez de securitate, a precizat magistratul.











