StiripesurseȘtirile zileiInsula Guam se pregăteşte să dea piept cu un taifun puternic

Insula Guam se pregăteşte să dea piept cu un taifun puternic

Publicat:

Insula Guam, un teritoriu al SUA din Pacific, se pregăteşte pentru sosirea iminentă miercuri a taifunului Mawar, care ar putea aduce inundaţii şi ploi abundente, informează AFP, potrivit agerpres.

“Traiectoria actuală a Mawar arată o probabilitate ridicată ca ochiul (taifunului) să traverseze” insula cu 170.000 de locuitori, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie al SUA (NWS). Se prognozează că Mawar va fi însoţit de rafale care ar putea ajunge la 280 km/oră atunci când va atinge uscatul.

Citeşte şi: Şoferul care a forţat intrarea în Casa Albă a fost inculpat (VIDEO) – Black News

Miercuri, la ora locală 13:31 (03:31 GMT), taifunul de categoria 4 se afla la circa 70 km sud-est de coaste, potrivit prognozei biroului NWS de pe insula Guam.

“Situaţia se deteriorează treptat în întreaga insulă. Vânturile se înteţesc încontinuu şi se aude din ce în ce mai mult zgomot în exterior”, au indicat meteorologii.


“Sunt îngrijorat pentru siguranţa populaţiei noastre. Aceasta este cea mai puternică furtună din ultimii 20 de ani”, a declarat guvernatorul insulei Guam, Lou Leon Guerrero.

Oficialul a cerut locuitorilor să “se adăpostească imediat”.

Mawar şi-a pierdut statutul de “super taifun” atunci când viteza vânturilor susţinute care îl însoţesc a scăzut sub 240 km/oră, însă NWS precizează că fenomenul meteorologic “s-ar putea intensifica uşor în apropiere de Guam”.

Autorităţile se aşteaptă ca taifunul să aducă ploi torenţiale şi să provoace inundaţii. Potrivit previziunilor, ar putea cădea între 25 şi 38 cm de ploaie, iar pe alocuri peste 50 cm.

De asemenea, a fost emisă o avertizare de viituri pentru insulă, unde s-au înregistrat deja vânturi suflând cu peste 119 km/oră, a precizat NWS.

Ploile abundente ar putea provoca alunecări de teren în centrul şi sudul Guam-ului, a avertizat NSW.

Citește și: Cel mai bogat om al lumii a pierdut 11 miliarde de dolari într-o singură zi – Black News

Deja, preşedintele SUA Joe Biden a declarat marţi stare de urgenţă pentru Guam, astfel ca ajutor federal să poată fi acordat insulei, potrivit unui comunicat al Casei Albe.

Conform meteorologilor, condiţiile meteo ar urma să se îmbunătăţească joi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Revenire spectaculoasă: Céline Dion anunță încă 10 concerte la Paris în 2027

Cererea uriașă de bilete pentru concertele lui Céline Dion a determinat organizatorii să programeze zece spectacole suplimentare la Paris în mai 2027. Anunțul a...

Ce se întâmplă în coloniile de viespi când rămân fără regină

Noi descoperiri realizate de cercetători arată ce se întâmplă în interiorul coloniilor de viespi, în momentul în care rămân fără regină. Cercetătorii de la Colegiul...

Nimic asemănător nu a existat în ultimii 3,6 milioane de ani. Ce se întâmplă cu rotația Pământului

Ceva „fără precedent” se întâmplă acum cu rotația Pământului, spun oamenii de știință. Potrivit acestora, schimbările climatice încetinesc rotația Pământului - și nu a...

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat. Deși fanii așteptau noi sezoane, regizorul a anunțat că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.