StiripesurseȘtirile zileiATAC armat în Japonia: Patru oameni au fost ucişi!

ATAC armat în Japonia: Patru oameni au fost ucişi!

Publicat:

Poliţia japoneză a confirmat vineri că a arestat un maniac suspectat de uciderea a patru persoane, inclusiv a doi ofiţeri de poliţie, într-un atac cu puşcă şi cuţit într-o zonă semi-rurală a prefecturii Nagano din centrul Japoniei, informează AFP, potrivit agerpres.

Suspectul, care stătea ascuns de joi după-amiază într-o locuinţă cu fermă din Nakano (la nord-est de oraşul Nagano), a fost arestat vineri în jurul orei locale 4:30 a.m. (19:30 GMT joi), a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei locale.

Citeşte şi: Bahmut și bătălia pentru Moscova

O femeie care a fost rănită şi nu a supravieţuit rănilor, ceea ce a ridicat bilanţul morţilor la patru, a adăugat purtătorul de cuvânt. Joi după-amiază, o altă femeie a fost înjunghiată în spate de suspect, a cărui vârstă se crede că este în jur de 30 de ani.

Suspectul a împuşcat apoi doi poliţişti care tocmai ajunseseră la faţa locului, înainte de a se refugia în casa care a aparţinut tatălui său, care ar fi un ales local din Nakano, potrivit agenţiei de presă Kyodo News. Poliţiştii au fost ucişi în timp ce se aflau în maşină, după ce suspectul a tras de două ori cu o puşcă de vânătoare, potrivit NHK.


Preda%20 %20japan%20 %2026 05 2023

Foto:  Kyodo via REUTERS


Poliţia locală precizase în cursul nopţii că două femei au putut părăsi clădirea înainte de arestarea suspectului: una în jurul orei 20:35 (11:35 GMT) şi cealaltă la scurt timp după miezul nopţii. Una dintre ele era mama suspectului, potrivit lui Kyodo.

“Munceam la o fermă când, imediat după ora 16:00, o femeie a venit în fugă de pe drum, cerându-mi să o ajut, apoi a căzut”, a declarat joi un martor la televiziunea de stat NHK.”În spatele ei se afla un bărbat în camuflaj, cu un cuţit lung, care a înjunghiat-o în spate”, a adăugat el.

Citeşte şi: Andrew Tate credea că e mai presus de lege. România i-a dovedit că se înșală

Omuciderile voluntare sunt foarte rare în Japonia, unde portul armelor de foc este ultra-reglementat, dar Japonia a fost zguduită anul trecut de uciderea fostului prim-ministru Shinzo Abe, ucis cu o armă de foc fabricată în casă în timp ce politicianul ţinea un discurs electoral la Nara, în vestul ţării.

De asemenea, luna trecută, un tânăr a fost arestat după ce a lansat un dispozitiv exploziv improvizat în direcţia prim-ministrului în exerciţiu, Fumio Kishida, aflat într-o deplasare într-un mic port de pescuit din departamentul Wakayama. Kishida a scăpat nevătămat. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.