StiripesurseȘtirile zileiTeste ADN necesare pentru identificarea victimelor catastrofei feroviare din India

Teste ADN necesare pentru identificarea victimelor catastrofei feroviare din India

Publicat:

Numeroase dintre victimele catastrofei feroviare produsă în urmă cu o săptămână în India nu pot fi recunoscute, fiind necesare teste ADN pentru identificare, transmite miercuri Xinhua, potrivit agerpres.

Cel mai grav accident de tren din ultimul deceniu din India s-a produs vineri, în districtul Balasore din statul Odisha, soldându-se cu cel puţin 288 de morţi. Aproape 90 de cadavre nu au putut fi încă identificate pentru a fi predate familiilor.

Citește și : Cancelarul Scholz l-a plimbat pe Macron prin Potsdam – VIDEO

Pentru a asigura identificarea corectă a cadavrelor au fost prelevate mostre ADN şi au fost transportate la Bhubaneswar de unde vor fi preluate de specialişti din cadrul All India Institute of Medical Sciences (AIIMS), un institut medical din Delhi.

AIIMS urmează să publice un raport detaliat în interval de 7 – 10 zile.


Aproape 1.200 de persoane au fost rănite când un tren de călători a lovit un tren de mărfuri ce staţiona, a deraiat şi a percutat un alt tren de călători care trecea în sens invers în apropiere de Balasore.

Căile ferate indiene administrate de stat, care afirmă că transportă peste 13 milioane de persoane în fiecare zi, se străduiesc să-şi amelioreze bilanţul de securitate inegal, atribuit infrastructurilor învechite.

O anchetă preliminară a indicat că trenul Coromandel Express, care se îndrepta spre Chennai dinspre Kolkata, a ieşit de pe linia principală şi a intrat pe o linie în buclă secundară, utilizată pentru gararea trenurilor, cu o viteză de 128 km/ oră, zdrobindu-se de un tren de mărfuri ce staţiona pe linia în buclă, a declarat un membru în Consiliul căilor ferate.

Citește și : Ruşii se pregătesc de tot ce-i mai rău: Construiesc un adăpost antiatomic la Moscova

Acest accident a făcut ca locomotiva şi primele patru sau cinci vagoane să sară de pe linii să se răstoarne şi să lovească ultimele două vagoane ale trenului Yeshwantpur -Howrah, care se îndrepta în direcţia opusă cu 126 km/oră pe a doua linie principală, a declarat acelaşi responsabil jurnaliştilor.

Mecanicii celor două trenuri de călători au fost răniţi, dar au supravieţuit.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.