StiripesurseȘtirile zileiOIAC a făcut deja o inspecţie în Rusia

OIAC a făcut deja o inspecţie în Rusia

Publicat:

Inspectori ai Organizaţiei pentru interzicerea armelor chimice (OIAC) au efectuat săptămâna trecută o inspecţie într-un loc păstrat confidenţial din Rusia, a relatat vineri oficiosul Ministerului Apărării Rusiei, Krasnaia Zvevda, informează Reuters, potrivit agerpres.

Nu este clar dacă inspecţia a avut legătură cu agentul neurotoxic cu care au fost otrăviţi pe teritoriul Marii Britanii fostul agent dublu rus Serghei Skripal şi fiica sa Iulia sau dacă a fost doar o inspecţie de rutină.

Citeşte şi: Trump îşi dă drumul la gură şi vorbeşte despre presupusa lui aventură cu o actriţă porno

OIAC, cu sediul la Haga, s-a implicat în ancheta privind cazul Skripal, iar un tribunal englez a acordat luna trecută permisiunea experţilor organizaţiei să testeze eşantioanele de sânge prelevate de la tată şi fiică. Inspectorii OIAC analizează şi toxina folosită în atac.

Ziarul Ministerului Apărării rus a publicat vineri un grafic în care prezintă evenimentele din ultima săptămână, în care era inclusă şi o vizită în Rusia de către “un grup de inspecţie de la secretariatul tehnic al OIAC”, fără să ofere alte detalii.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.