StiripesurseDiasporaZelenski cere Elveţiei să aprobe reexporturile de armament

Zelenski cere Elveţiei să aprobe reexporturile de armament

Publicat:

Într-un discurs transmis joi prin video în parlamentul de la Berna, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut acestei ţări să permită reexportul către Ucraina al armamentului produs în Elveţia, transmite AFP, informează agerpres.   

“Ştiu că există o discuţie în Elveţia privind reexportul echipamentelor militare. Ar fi vitale pentru protecţia şi apărarea Ucrainei”, a spus liderul de la Kiev. “Avem nevoie de arme pentru a readuce pacea în Ucraina”, a spus el în ucraineană.

Citește și : Primarul din Miami candidează şi el la preşedinţia SUA

La finalul discursului, care a durat circa un sfert de oră, parlamentarii elveţieni au aplaudat în picioare.

La eveniment nu a participat însă cel mai mare partid din Elveţia, UDC, formaţiune radicală de dreapta, care a invocat ca motiv neutralitatea ţării. Unii membri ai partidului chiar l-au acuzat pe Zelenski că doreşte să atragă Elveţia în război.


Deşi este neutră prin tradiţia istorică şi nu face parte din Uniunea Europeană, Elveţia a adoptat toate sancţiunile împotriva Rusiei decise la Bruxelles după invazia rusă în Ucraina.

Dezbaterea privind reexportul de echipamente militare continuă, inclusiv în parlament; în afară de Ucraina, au mai făcut presiuni pentru autorizarea unor astfel de tranzacţii şi Germania, precum şi alte state care deţin armament de producţie elveţiană. AFP apreciază că legislativul de la Berna ar putea permite în curând operaţiuni de acest gen, cu anumite condiţii.

Statele care achiziţionează armament din Elveţia vor fi obligate în continuare să semneze o declaraţie că nu vor exporta la rândul lor produsele respective, însă numai pe o perioadă de cinci ani şi dacă ţara de destinaţie nu încalcă grav drepturile omului. În cazul statelor aflate în război, trebuie ca acestea să folosească armamentul doar în cadrul dreptului la autoapărare, iar în acest sens războiul respectiv trebuie să fi fost condamnat de Consiliul de Securitate al ONU sau de două treimi din Adunarea Generală a organizaţiei.

Citește și : Australia blochează construcţia unei noi ambasade a Rusiei

Zelenski a argumentat în discursul de joi că “sursa distrugerii se află în afara graniţelor noastre, iar noi dorim să ne apărăm. Iar dacă ne protejaţi pe noi, protejaţi lumea împotriva războiului”.

El a mai cerut Elveţiei să organizeze un “summit pentru pace”, dar nu a făcut alte precizări despre acest subiect.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.