StiripesurseDiasporaScholz: Manevrele aeriene majore ale NATO în Europa dovedesc puterea şi...

Scholz: Manevrele aeriene majore ale NATO în Europa dovedesc puterea şi unitatea Germaniei şi a aliaţilor săi

Publicat:

Manevrele aeriene majore ale NATO în Europa dovedesc puterea şi unitatea Germaniei şi a aliaţilor săi, a afirmat vineri cancelarul german Olaf Scholz, în timpul vizitei la o bază aeriană germană participantă la operaţiune, transmite DPA, informează agerpres

Exerciţiile ar trebui să arate în mod clar oricui ”că suntem pregătiţi să apărăm fiecare centimetru al teritoriului nostru”, a spus Scholz la baza aeriană Jagel, situată la 45 de kilometri de frontiera cu Danemarca.

Citește și : Primarul din Miami candidează şi el la preşedinţia SUA

Exerciţiile Air Defender 2023, la care iau parte 10.000 de soldaţi şi 250 de avioane din 25 de ţări, sunt cele mai mari aplicaţii aeriene din istoria NATO. Ele au început luni şi vor dura până în 23 iunie. În cadrul exerciţiilor, va fi simulat răspunsul NATO la un atac comis de o alianţă estică imaginară asupra portului german Rostock, de la Marea Baltică.

În timpul vizitei, Olaf Scholz a urcat în cockpit-ul unui avion de vânătoare Eurofighter. El a fost însoţit de şeful forţelor aeriene germane, generalul-locotenent Ingo Gerhartz.


Scholz a spus că actuala cooperare din interiorul NATO trimite un ”mesaj important” în aceste vremuri, referindu-se la invazia rusă în Ucraina.

Pe de altă parte, ministrul apărării german Boris Pistorius a afirmat joi că până acum exerciţiile Air Defender 2023 au fost un succes, fără a se înregistra incidente sau perturbări ale traficului aerian civil.

Citește și : Australia blochează construcţia unei noi ambasade a Rusiei

Unii experţi estimaseră întârzieri semnificative ale zborurilor civile ca urmare a prezenţei atât de multor avioane militare în regiunea baltică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.