StiripesurseDiasporaRusia extinde lista oficialilor europeni indezirabili

Rusia extinde lista oficialilor europeni indezirabili

Publicat:

Un nou pachet de sancţiuni împotriva Rusiei în legătură cu conflictul din Ucraina a intrat în vigoare vineri, măsură faţă de care Moscova a răspuns prin extinderea listei cu responsabilii europeni care au interdicţie de intrare pe teritoriul rus, relatează agenţiile DPA şi AFP, potrivit agerpres

Noile sancţiuni europene urmăresc în special să prevină eludarea sancţiunilor impuse anterior şi vizează de asemenea companii din ale state, inclusiv China. Totuşi, de teama unor represalii din partea Beijingului, numărul companiilor chineze sancţionate a fost diminuat faţă de proiectul iniţial, în final rămânând doar trei companii. Alte companii sancţionate sunt din Uzbekistan, Emiratele Arabe Unite (EAU), Siria şi Armenia.

Citește și : Prima zi a Summitului pentru un nou pact financiar de la Paris

Acest nou pachet de sancţiuni europene contra Rusiei, al 11-lea de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, include posibilitatea restricţionării anumitor exporturi către ţările prin care produse supuse sancţiunilor ajung în Rusia şi ocolesc astfel sancţiuni impuse în pachetele anterioare.

De asemenea, navelor comerciale suspectate că încalcă embargoul petrolier sau că se implică în transferuri de pe alte nave pentru a eluda plafonul tarifar pentru petrol impus Rusiei de către UE li se va putea interzice accesul în porturile europene. O interdicţie de transport de bunuri în interiorul UE se va putea aplica şi în cazul camioanelor cu remorci sau semiremorci ruseşti.


Noile sancţiuni europene vizează, prin restricţii la export, şi 15 bunuri tehnologice descoperite pe câmpul de luptă în Ucraina, precum şi echipamentele necesare producerii acestora.

În replică, Rusia a anunţat că a “extins considerabil” lista cu responsabilii instituţiile europene şi ai statelor membre ale UE care au interdicţie de intrare pe teritoriul rus. Fără a preciza numărul acestora, Ministerul rus de Externe a transmis că este vorba în special despre membri ai serviciilor de securitate ori ai instituţiilor politice şi comerciale europene, precum şi europarlamentari “care promovează o agendă (ostilă) faţă de Rusia”.

Citește și :  Situaţia din Cisiordania ‘ameninţă să devină incontrolabilă’

După lansarea campaniei militare ruse în Ucraina şi sancţiunile occidentale ce au urmat, Rusia a declarat indezirabili sute de politicieni, funcţionari, jurnalişti, oameni de afaceri şi alte persoane din Occident pe care le-a considerat ostile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.