StiripesurseDiasporaPremierul rus Mişustin îi îndeamnă pe cetăţeni să se ralieze în...

Premierul rus Mişustin îi îndeamnă pe cetăţeni să se ralieze în spatele lui Putin după rebeliunea mercenarilor Wagner

Publicat:

Premierul rus Mihail Mişustin a declarat luni că ţara sa s-a confruntat cu o “provocare la adresa stabilităţii sale” şi trebuie să rămână unită în spatele preşedintelui Vladimir Putin după rebeliunea eşuată de sâmbătă a mercenarilor grupului Wagner puternic înarmaţi, potrivit Reuters, scrie agerpres.  

În cadrul unei înţelegeri la care s-a ajuns sâmbătă seara, care a dezamorsat criza şi a evitat o eventuală vărsare de sânge, Kremlinul a declarat că mercenarii din grupul Wagner se vor întoarce la bazele lor, în timp ce liderul lor, Evgheni Prigojin, va pleca în Belarus. Toate acuzaţiile penale împotriva sa şi luptătorilor săi vor fi retrase, a promis Kremlinul, în timp ce un ziar moscovit scria luni, citând o sursă, că ancheta penală împotriva lui Prigojin pentru “rebeliune” continuă.

Citește și :  Prigojin NU a scăpat de dosarul penal pentru rebeliune armată

În ceea ce par să fie primele comentarii ale unui oficial rus de rang înalt după evenimentele din weekend, Mişustin a lansat un apel la unitate naţională în faţa a ceea ce el a calificat ca fiind eforturile Occidentului de a submina Rusia, în cadrul unei reuniuni de guvern transmise în direct de posturile oficiale de televiziune.

“Esenţialul în aceste condiţii este să asigurăm suveranitatea şi independenţa ţării noastre, siguranţa şi bunăstarea cetăţenilor”, a declarat Mihail Mişustin, un tehnocrat numit premier în 2020.


“Iată de ce consolidarea societăţii pe ansamblu este deosebit de importantă; trebuie să acţionăm împreună, ca o singură echipă şi să menţinem unitatea tuturor forţelor, raliindu-ne în jurul preşedintelui”, a declarat el.

Mişustin, fost şef al Serviciului federal fiscal în Rusia, a profitat de prilej pentru a critica din nou Occidentul. “Aşa cum a menţionat preşedintele, aproape întreaga maşinărie militară, economică şi informaţională a Occidentului este îndreptată împotriva noastră”, a spus el.

Citește și : Montrealul se sufocă sub un nor gros fum şi are cel mai poluat din lume – VIDEO

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat sâmbătă că rebeliunea forţelor de mercenari Wagner ameninţă însăşi existenţa Rusiei şi a promis să o zdrobească. Totuşi, de atunci Putin nu a comentat public evenimentele dramatice sau înţelegerea mediată de preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, care a dezamorsat criza, comentează Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.