StiripesurseȘtirile zileiCel puţin 14 militari au fost ucişi în atacul aerian din...

Cel puţin 14 militari au fost ucişi în atacul aerian din Siria

Publicat:

Cel puţin 14 combatanţi, dintre care mai mulţi iranieni, au fost ucişi în lovitura ce a vizat luni dimineaţă devreme o bază militară a regimului în centrul Siriei, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP, potrivit agerpres.

Originea atacului asupra aeroportului militar T-4, cunoscut şi sub numele de Tiyas, rămâne neclară.

Citeşte şi: Orbán Viktor câștigă fără drept de apel alegerile din Ungaria și își asigură al III-lea mandat de prim-ministru consecutiv

Statele Unite au negat rapid orice responsabilitate, asigurând că forţele lor armate “nu efectuează lovituri aeriene în Siria”.

“Forţe ruse, iraniene şi ale mişcării libaneze Hezbollah”, aliate ale regimului lui Bashar al-Assad, sunt staţionate la baza T-4, situată între oraşele Homs şi Palmyra, potrivit OSDO, care dispune de o vastă reţea de surse în Siria aflată în război.


“Cel puţin 14 combatanţi au fost ucişi în lovitura asupra aeroportului T-4, inclusiv forţe iraniene”, a declarat directorul OSDO Rami Abdel Rahman.

Statele Unite, dar şi Franţa au ameninţat în ultimele săptămâni că vor efectua lovituri în Siria în cazul unui atac chimic, o “linie roşie” pentru Paris.

Citeşte şi: Demisii în lanţ după victoria lui Orban în alegerile din Ungaria

Sâmbătă, un grup de rebeli şi membri ai echipelor de salvare în oraşul controlat de insurgenţi Douma din apropiere de Damasc au denunţat un presupus atac cu “gaze toxice” ce a făcut zeci de morţi şi a provocat un val de condamnări internaţionale.

Puterea lui Bashar al-Assad a negat orice responsabilitate pentru acest presupus atac contra ultimului bastion al rebelilor în Ghouta de Est, în apropierea capitalei Damasc, pe care încearcă să îl recucerească.

În timp ce Israelul a efectuat în ultimele luni mai multe raiduri în Siria împotriva unor baze ale regimului şi aliaţilor săi, armata israeliană contactată de France Presse “a refuzat să facă orice comentariu” luni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.