StiripesursePoliticăȘefa statului explică de ce Dan Perciun a fost numit în...

Șefa statului explică de ce Dan Perciun a fost numit în funcția de ministru al Educației

Publicat:

Maia Sandu a explicat de ce Dan Perciun a fost numit în funcția de ministru al Educației.

Potrivit șefei statului, Dan este cea mai bună candidatură pentru acest fotoliu, iar inițiativele sale din cadrul activității sale parlamentare vorbesc de la sine, transmite Știri.md.

Citește și : Nemerenco: Nu avem nicio intenție să închidem spitalele

„Dan Perciun, Ministrul Educației și Cercetării, cunoaște sistemul educațional încă din 2014, atunci când imediat după absolvirea universității Cambridge a venit la Ministerul Educației în funcția de șef al departamentului e-Transformare pe perioada în care eu eram ministru al Educației.

Experiența lui în domeniul politicilor publice și în administrarea și îmbunătățirea proceselor instituționale a fost confirmată și în Parlament, acolo unde Dan a condus Comisia Protecția Socială Sănătate și Familie. Cele mai importante inițiative și cele mai importante reforme care au fost pornite în acest domeniu a fost pornite cu contribuția lui Dan, aici vorbim și despre sitemul de oferire a compensațiilor pe perioada rece a anului, un sistem care a fost elaborat în timp record și care a fost lăudat de partenerii noștri internaționali, creșterea pensiilor, creșterea pensiilor și indemnizațiilor, noua alocare de resurse pentru familii cu copii și multe alte lucruri, lista este lungă.


Am certitudinea că inițiativa și insistența și capacitățile lui Dan de a învăța și de a pătrunde în cel mai mic detaliu, dar în același timp și de a vedea lucrurile în ansamblu o să ne ajute să accelerăm în domeniul educației”, a declarat Sandu.

Citește și : Modificările Codului Rutier: 5.000 de șoferi au fost amendați pentru că au depăşit limita de viteză

Știri.md reamintește că Dan Perciun va ocupa fotoliul de Ministru al Educației după ce Anatolie Topală, a fost demis pe 14 iulie, de premier. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Igor Grosu comentează blocajul privind alegerile din Găgăuzia

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a criticat blocajul creat în procesul de organizare a alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei. Citește și: Escrocheriile online și telefonice...

Victor Negrescu: Scenariul unirii Moldovei cu România trebuie luat în considerare

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, citat de agenția INFOTAG, consideră că unificarea Moldovei cu România trebuie luată în considerare. Citește și: Deputatul Costiuc denunță reangajarea...

Explozie la Durlești. Au explodat patru butelii de gaz

UP DATE:  Pompierii din municipiul Chișinău au intervenit, în această după amiază,  pe strada Cărtușa nr. 101 din orașul Durlești, după ce a fost raportată...

Eugen Tomac a fost nominalizat oficial pentru funcția de premier al României

Preşedintele român, Nicuşor Dan, a anunţat despre nominalizarea lui Eugen Tomac, europarlamentar şi consilier onorific al şefului statului, pentru funcţia de premier. Citește și: Maia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.