StiripesursePoliticăMinistrul Apărării a fost decorat cu Ordinul Credința Patriei

Ministrul Apărării a fost decorat cu Ordinul Credința Patriei

Publicat:

Ministrul Apărării a fost decorat cu Ordinul Credința Patriei

Ministrul Apărării al Republicii Moldova, Anatolie Nosatîi, a fost decorat cu Ordinul „Credința Patriei”, clasa II. Decretul a fost semnat de președintele Republicii Moldova și publicat astăzi, 5 septembrie, în Monitorul Oficial.

Ministrul Apărării a fost decorat cu Ordinul Credința Patriei

Potrivit decretului Maiei Sandu, ordinul a fost conferit în semn de profundă apreciere a meritelor în consolidarea sistemului național de apărare, pentru contribuție substanțială la dezvoltarea politicii statului pe segmentul protecției sociale a militarilor, veteranilor Forțelor Armate și celor de război, precum și la fortificarea colaborării dintre Republica Moldova și alte state și organizații internaționale în domeniul apărării, transmite deschide.md. 

Ordinul „Credință Patriei” este o distincție de stat din Republica Moldova. În ierarhia priorității este ultimul dintre ordinele de stat ale Republicii Moldova.

Citeşte şi: Câte tancuri mai are Rusia?

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.