StiripesurseExterneAngel Tîlvăr: R.Moldova este subiectul unor acţiuni de tip hibrid, care...

Angel Tîlvăr: R.Moldova este subiectul unor acţiuni de tip hibrid, care sunt menite să o destabilizeze

Publicat:

„România este la ora actuală principalul avocat al cauzei Republicii Moldova”, susține ministrul Apărării Naţionale din România, Angel Tîlvăr. R. Moldova „este subiectul unor acţiuni de tip hibrid”, iar România mereu va interveni pentru a o proteja.

Citeşte şi: Ruşii au provocat daune majore în zona portului Ismail

„Noi înşine, ori de câte ori şi în orice format suntem parte, nu încetăm să pomenim de Republica Moldova şi de cât de important este, pe de o parte, ca Republica Moldova să devină ţară membră a Uniunii Europene.

Pe de altă parte, Republica Moldova este subiectul unor acţiuni de tip hibrid, care sunt menite să o destabilizeze, să o abată de pe drumul european şi să creeze o stare care să întoarcă Moldova de pe un drum care, după părerea mea, este ireversibil, pentru că exprimă nu numai voinţa politică la nivelul conducerii Republicii Moldova, dar cred că exprimă şi voinţa cetăţenilor.


Noi ne-am făcut la Ministerul Apărării un obiectiv din a susţine cauza Republicii Moldova. Colaborăm foarte bine, iar vizitele pe care le-am făcut acolo, care nu au fost puţine, mi-au întărit convingerea că sunt pe un drum bun. Asta nu înseamnă că ne vom opri. Vom colabora cât putem de mult.

Citește și : Maia Sandu le cere moldovenilor din Olanda să se întoarcă acasă

Ştiu din experienţa noastră – şi aici vorbesc şi ca parlamentar – că aderarea la Uniunea Europeană este un proces greu, este bazat pe merit, este bazat pe o negociere a multor capitole care vor fi complicate şi noi suntem gata să ne oferim sprijinul. Mă refer la sprijinul politic, pentru că Moldova merită acest sprijin”, a declarat oficialul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Clerul iranian nu-și dorește un acord. Își dorește apocalipsa

De la Reagan și până la Obama a fost mereu aceeași poveste: Teheranul duce de nas Washingtonul, comentează The Telegraph. Pentru a putea încheia un...

Ucraina accelerează reformele financiare și își propune alinierea completă a sectorului bancar la standardele Uniunii Europene până în 2028

Banca Națională a Ucrainei accelerează procesul de reformă astfel încât sectoarele bancar și al asigurărilor să fie pe deplin aliniate standardelor Uniunii Europene până...

Inteligența artificială schimbă piața muncii: joburile care cer competențe AI au crescut de aproape opt ori mai rapid decât media globală

Inteligența artificială remodelează piața globală a muncii, iar locurile de muncă ce necesită competențe AI au crescut de aproape opt ori mai rapid decât...

Suntem gata să luptăm cu Rusia chiar din această noapte, susține șeful forțelor ariene germane

Generalul-locotenent Holger Neumann afirmă că, dacă Rusia va ataca vreun aliat din cadrul NATO, Luftwaffe va lansa un atac devastator, scrie The Telegraph. Germania este pregătită...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.