StiripesursePoliticăVeronica Mihailov-Moraru s-a întâlnit cu ambasadorul Spaniei

Veronica Mihailov-Moraru s-a întâlnit cu ambasadorul Spaniei

Publicat:

Veronica Mihailov-Moraru s-a întâlnit cu ambasadorul Spaniei

Ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a avut o întrevedere cu ambasadorul Spaniei în Moldova cu sediul la București, E.S. José Antonio Hernández Pérez-Solórzano, în cadrul căreia au fost abordate perspectivele aprofundării cooperării bilaterale pe domeniul justiției.

În cadrul discuțiilor a fost confirmat interesul părții moldovenești de a valorifica colaborarea moldo-spaniolă prin efectuarea unor consultări periodice și schimb de bune practici între experții din ambele țări, transmite Știri.md.

Citeşte şi: Washingtonul îl critică pe Putin: ‘Să te întâlneşti cu un paria ca să-i ceri ajutor într-un război pe care sperai să-l câştigi într-o lună echivalează cu a cerşi’ – Stiripesurse.md

În context, ministrul Justiției a subliniat imperativul Ministerului Justiției de a implementa, la nivel sectorial, condiționalitățile Comisiei Europene, care țin nemijlocit de justiție și politicile anticorupție.

Totodată, a menționat despre posibilitatea preluării experienței Regatului Spaniei în înfăptuirea reformelor democratice și în integrarea europeană, inclusiv în ceea ce privește adaptarea legislației naționale la normele și standardele europene și implementarea acquis-ului comunitar.


Veronica Mihailov-Moraru s-a întâlnit cu ambasadorul Spaniei

Părțile au mai discutat și despre necesitatea demarării negocierilor în vederea semnării Memorandumului de înțelegere cu instituția similară din Spania.

La rândul său, ambasadorul José Antonio Hernández Pérez-Solórzano a confirmat susținerea fermă a statului său în realizarea angajamentelor ce derivă din agenda de integrare europeană a Republicii Moldova și disponibilitatea autorităților spaniole de a împărtăși din experiența privind procesul legislativ și aplicarea în practică a mecanismelor de integritate.

0be1b7e860f2b0939f5568a9d5f5931c

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.