StiripesurseSocialFostul șef al Căii Ferate, poate pleca peste hotare în scop...

Fostul șef al Căii Ferate, poate pleca peste hotare în scop de tratament

Publicat:

Fostul șef al Căii Ferate, Iurie Topală, învinuit de abuz în serviciu în interesul unui grup criminal organizat, poate pleca peste hotare.
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a admis cererea apărătorilor săi, care au solicitat permisiunea de părăsire temporară a Republicii Moldova, în scop de tratament.
Informația a fost confirmată pentru Anticoruptie.md de comunicatorul Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Emil Gaitur. Totodată, Gaitur spune că învinuitul se prezintă la toate ședințele și nu se eschivează de la nicio acțiune procesuală.
Centrul de Investigații Jurnalistice a realizat în ultimii ani mai multe investigații jurnalistice, deconspirînd scheme frauduloase la Calea Ferată a Moldovei. Vedeți în arhiva portalului Anticorupție.md investigațiile La răscruce de interese, despre cum 34 de familii erau împiedicate să-și privatizeze spațiul locativ într-un fost cămin al CFM, Calea Ferată din Moldova, achiziţii la suprapreț şi contracte cu firme afiliate Partiduli Democrat, și cum a pierdut CFM vagoane de milioane, despre schemele frauduloase la achizițiile publice și la încheierea unor contracte, dar și despre datoriile de milioane la salariile angajaților, notează Noi.md cu referire la anticorupție.
Fostul șef al Căii Ferate din Moldova, Iurie Topală, a fost plasat sub control judiciar în data de 30 martie. Solicitarea procurorilor de a prelungi măsura de arest la domiciliu pentru fostul șef de la Căile Ferate a fost respinsă de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Magistrații au dat curs cererii avocaților, care au solicitat instituirea controlului judiciar în privința clientului lor.
Iurie Topală, reținut pe 13 ianuarie 2021 de ofițerii Interpol din Belgia, a fost extrădat în Republica Moldova pe 3 noiembrie 2022. Acesta este învinuit de abuz în serviciu în interesul unui grup criminal organizat în legătură cu managementul defectuos în 2015–2019. Estimările preliminare efectuate de procurori arată că prejudiciul cauzat de managementul lui Iurie Topală constituie 250 milioane de lei.
În scopul asigurării eficienței investigațiilor, procurorii au dispus și aplicarea sechestrelor pe proprietățile și activele acestuia și altor figuranți din dosar, în valoare de 25 milioane de lei, precum și desfășurarea investigațiilor financiare paralele.
Iurie Topală a afirmat că acuzațiile la adresa sa sînt nefondate, iar în momentul plecării sale de la CFM întreprinderea funcționa fără probleme, iar angajații își primeau salariile la timp.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.