StiripesursePoliticăPeste 600 de localităţi vor avea primari din primul tur

Peste 600 de localităţi vor avea primari din primul tur

Publicat:

Peste 600 de localităţi din Republica Moldova vor avea primari în urma primului tur al alegerilor locale, care s-a desfăşurat duminică, a declarat, luni, preşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman.

Potrivit sursei citate, în 623 din totalul 898 de localităţi în care s-a desfăşurat scrutinul, unul dintre candidaţi a obţinut mai mult de jumătate din voturile alegătorilor.

Citeşte şi: Ce se mai aude despre televiziunile suspendate ale lui Șor și Plahotniuc

“Ţinând cont de faptul că, în celelalte 265 de localităţi, niciun candidat nu întruneşte mai mult de jumătate din numărul de voturi valabil exprimate, în termen de două săptămâni se organizează al doilea tur de scrutin, cu doi candidaţi, care au întrunit cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin, şi aceşti doi candidaţi vor fi incluşi în buletinele de vot în ordinea descrescătoare a numărului de voturi pe care le-au acumulat în primul tur de scrutin”, a precizat oficialul CEC.

De asemenea, în opt localităţi a fost înregistrată o prezenţă la vot sub 25%, iar alegerile au fost invalidate. În aceste cazuri, procesul de votare se va repeta, candidaţii fiind aceiaşi.


Citeşte şi: Vladimir Voronin ar fi fost internat în spital – Stiripesurse.md

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Guvernul Tofan NU va majora vârsta de pensionare

Vârsta de pensionare în Republica Moldova nu va fi majorată în următorii ani. Asigurarea vine din partea prim-ministrului Vasile Tofan, care a subliniat că...

„Șansa” lui Șor va fi dizolvată

Partidul „Șansă”, afiliat condamnatului fugar Ilan Șor, ar urma să fie dizolvat. O hotărâre în acest sens a fost pronunțată de magistrații Curții de...

Sute de cartușe din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe un șantier din Anenii Noi

Peste 500 de cartușe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Munițiile au fost găsite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.