StiripesurseEconomieParlicov: R. Moldova vrea să devină independentă energetic datorită interconectării cu...

Parlicov: R. Moldova vrea să devină independentă energetic datorită interconectării cu România

Publicat:

R. Moldova vrea să devină independentă față de energia electrică livrată de Cuciurgan, datorită interconectării cu România.

Declarația aparține ministrul Energiei, Victor Parlicov, care a menționat că investițiile făcute pentru asigurarea securității energetice a R. Moldova, în special în domeniul interconectării sunt foarte importante.

Citeşte şi: Vladimir Voronin ar fi fost internat în spital – Stiripesurse.md

Parlicov s-a referit la construcția liniei Bălți-Suceava, precizând că lucrările se vor finaliza în 2027-2028, iar până în 2030 R. Moldova ar urma să aibă trei linii conectate la România, funcționale pe deplin.

„Vorbim despre o nouă conexiune. Despre ea se vorbea ipotetic cândva. Acum avem bani alocați de SUA în cadrul acelui program mare de sprijin pentru Republica Moldova, de 300 milioane de dolari. A fost incluse investiții pentru a treia linie de interconectare. Se definește acest traseu Chișinău-Strășeni-Iași. Ce e important pentru noi, să avem trei interconexiuni cu România, făcute în așa fel ca să putem activa stabil ca sistem energetic, chiar dacă rețeaua din Ucraina este pusă la pământ de Putin, chiar dacă cei din regiunea transnistreană își încep a face a de cap”, a declarat Parlicov.


Citeşte şi: Ce se mai aude despre televiziunile suspendate ale lui Șor și Plahotniuc

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.