StiripesurseEconomieMinistrul Energiei: Rotalin Gaz trebuia să restituie cetățenilor 40 milioane lei

Ministrul Energiei: Rotalin Gaz trebuia să restituie cetățenilor 40 milioane lei

Publicat:

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a evidențiat o situație complexă în ceea ce privește Rotalin Gaz, un furnizor de serviciu universal cu obligația de a alimenta consumatorii cu gaz în zonele de deservire. Compania, de obicei, funcționa în baza tarifelor stabilite de Moldovagaz, deși ar fi trebuit să opereze cu propriile tarife, conform obligațiilor sale.

Astfel, Victor Parlicov a explica că în 2023 s-au evidențiat mai multe anomalii în ceea ce privește prețurile gazelor naturale. Rotalin Gaz a decis să achiziționeze gaz de pe piața liberă la un preț mai mic, însă l-a furnizat consumatorilor la costul practicat de Moldovagaz, generând astfel devieri financiare pozitive.

Citeşte şi: Vladimir Voronin ar fi fost internat în spital – Stiripesurse.md

Totuși, problema a apărut atunci când ANRE a venit să aprobe tarifele la gaz. Reprezentanții ANRE au luat în calcul faptul că Rotalin Gaz achiziționase gaze la un preț diferit de Moldovagaz, constatând că compania ar fi trebuit să restituie consumatorilor aproximativ 40 de milioane de lei. Prin urmare, Rotalin Gaz nu a fost de acord cu această evaluare și a anunțat că ar prefera să-și suspende activitatea decât să furnizeze gaz la tarifele stabilite de ANRE.

Situația respectivă a generat un conflict de interese și divergențe între Rotalin Gaz și ANRE, aducând în discuție discrepanțele de prețuri la care gazul a fost achiziționat și vândut către consumatori.


ANRE a redus, în data de 5 septembrie, tariful la gaz pentru consumatorii Rotalin Gaz la 11,71 lei cu TVA inclus, cu nouă bani mai puțin față de cât a cerut operatorul.

„În februarie anul curent, Rotalin a devenit prima companie europeană privată care a importat gaze din afara Rusiei în Moldova și a început să implementeze strategia sa de a concura cu Moldovagaz pe piața nereglementată. Reacția rezultată din partea ANRE și a Guvernului a fost extraordinară: Comisia pentru Situații Excepționale a decis să impună o taxă de ieșire tuturor clienților care doreau să părăsească Moldovagaz pentru un alt furnizor de gaze naturale, distrugând practic posibilitatea concurenței. Și, în același timp, ANRE a decis să impună (pentru prima dată în istoria noastră) un preț de furnizare a gazelor pentru consumatorii finali ai Rotalin, pe care l-a stabilit cu 35% mai mic decât cel al Moldovagaz, la un nivel mult sub prețul de piață pentru gaze naturale și care pune în pericol capacitatea lui Rotalin de a-și menține în siguranță rețeaua de distribuție. Aceasta poate fi doar intenția de a fi lovitura de grație pentru afacerea de furnizare de gaze a Rotalin”, se arăta în mesajul Rotalin Gaz din data de 2 noiembrie, după suspendarea licenței.

La data de 2 octombrie, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului de administrație al ANRE a fost suspendată pentru un termen de trei luni licența de furnizare eliberată SRL „Rotalin Gaz Trading”. Concomitent, obligația temporară de a asigura consumatorii finali cu gaze naturale a fost impusă furnizorului de ultimă opțiune S.A. „Moldovagaz”.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a venit cu o reacție după ce Rotalin Gaz Trading SRL a anunțat incapacitatea de a furniza gaze la prețurile reglementate stabilite la începutul lunii septembrie, precum și potențiala retragere forțată de pe piața gazelor din R. Moldova.

Citeşte şi: Ce se mai aude despre televiziunile suspendate ale lui Șor și Plahotniuc

ANRE a precizat că furnizorul a fost atenționat despre neadmiterea situației de întrerupere a executării sarcinilor legale de asigurare a furnizării gazelor naturale consumatorilor finali la prețul reglementat de ANRE.

Rotalin Gaz Trading SRL, al doilea ca mărime (după Moldovagaz) furnizor de metan pe piaţa locală, și-a anunțat incapacitatea de a furniza gaze la prețurile reglementate stabilite la începutul lunii septembrie, precum și potențiala retragere forțată de pe piața gazelor din R. Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Activitatea consiliilor electorale va putea fi urmărită pe o nouă platformă lansată de CEC

Comisia Electorală Centrală a lansat platforma cece.cec.md, care va găzdui paginile web ale tuturor consiliilor electorale de circumscripție din Republica Moldova. Potrivit instituției, această...

Marina Tauber şi Diana Șoșoacă au împărțit scena la Forumul lui Putin

Eurodeputata ”suveranistă” din România, Diana Șoșoacă, și condamnata fugară Marina Tauber, mâna dreaptă a oligarhului Ilan Șor, au împărțit scena la o dezbatere dedicată...

12 străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 62.969 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.