StiripesurseJustiţieConcursul pentru funcția de procuror general a fost prelungit

Concursul pentru funcția de procuror general a fost prelungit

Publicat:

Concursul pentru funcția de procuror general a fost prelungit

Concursul pentru selectarea candidatului la funcția de procuror general a fost prelungit până pe 29 decembrie, potrivit deciziei Consiliului Superior al Procurorilor.

Chestiunea a fost examinată cu ușile închise. În urma deliberărilor, s-a decis prelungirea concursului, fără a fi precizate motivele deciziei. Trei membri CSP au formulat opinii separate, transmite ipn.md. 

Pe 23 octombrie, CSP a anunțat concurs pentru selectarea procurorului general, iar până pe 22 noiembrie, data limită, au depuse dosarele două persoane: avocatul Ilie Rotaru și procurorul Igor Demciucin, adjunctul procurorului general interimar.

Citeşte şi: Pe malul celălalt al Prutului, ‘lupii se ceartă pe blana de oaie’ – Stiripesurse.md

Amintim că, la data de 24 octombrie, fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, a anunțat că a obținut câștig de cauză la CEDO în una din cele două plângeri depuse. Înalta Instanță a constatat încălcarea dreptului la tribunal și anume dreptul de a contesta decizia Consiliului Superior al Procurorilor din 5 octombrie 2021, în urma căreia a fost suspendat din funcție.


CEDO obligă statul Republica Moldova să-i achite fostului procuror general prejudicii morale de 3.600 de euro. Alexandru Tănase spune că, deși suma prejudiciului este una mică, încălcarea comisă contravine total statului de drept.

Pe 24 octombrie, fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, a precizat că pe masa judecătorilor CEDO se mai regăsește o plângere pe cazul său. Potrivit lui Stoianoglo, cea de-a doua plângere vizează arestarea sa abuzivă, în baza unor dosare penale fabricate, din motive politice.

Concursul pentru funcția de procuror general a fost prelungit

Ministerul Justiției a comunicat că luat act de hotărârea CEDO în cazul fostului procuror general, Alexandr Stoianoglo. Potrivit instituției, hotărârea devine definitivă la trei luni din momentul publicării. Ulterior, în cadrul procedurii de executare, urmează a fi implementate măsuri de ordin individual, prin achitarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral cauzat reclamantului.

Deputatul PAS Lilian Carp, care a depus o sesizare în 2021 la Consiliul Superior al Procurorilor, în baza căreia a fost suspendat din funcție procurorul general de atunci, Alexandr Stoianoglo, spune că de vină pentru decizia CEDO de marți, 24 octombrie, s-ar face procurorii care ar fi acționat intenționat în acest mod.

În cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4, după ce Maia Sandu a semnat decretul prin care îl destituie din funcția de șef al Procuraturii Generale, în ciuda deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului, Alexandr Stoianoglo a declarat că nu mai speră să fie repus în funcție. Cu toate acestea, el susține că va merge în judecată pentru a-și face dreptate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.