StiripesurseDiasporaEurodeputatul Siegfried Mureșan îi transmite un mesaj clar premierului din România

Eurodeputatul Siegfried Mureșan îi transmite un mesaj clar premierului din România

Publicat:

Deputatul european Siegfried Mureșan a transmis o scrisoare deschisă prim-ministrului Vasilica-Viorica Dăncilă despre situația combinatului siderurgic de la Galați, în contextul în care compania ArcelorMittal și-a anunțat intenția, în 13 aprilie 2018, de a vinde combinatul. Regăsiți mai jos textul integral al scrisorii:

„Doamnei Vasilica-Viorica Dăncilă, Prim-ministrul României,

În atenția Domnului Dănuț Andrușcă, Ministrul Economiei

Stimată doamnă prim-ministru,

Vă scriu deoarece am citit cu îngrijorare comunicatul de presă al companiei ArcelorMittal din 13 aprilie 2018 în care își anunța intenția de a vinde o parte din activele din Europa, inclusiv combinatul ArcelorMittal din Galați, pentru a putea achiziționa compania Ilva din Italia.


Combinatul siderurgic de la Galați are o importanță strategică pentru economia românească, fiind unul dintre cei mai mari angajatori privați din România, cu peste 6.000 de angajați la combinatul de la Galați și care a generat alte câteva zeci de mii de locuri de muncă în jurul activității companiei. Combinatul are o cifră de afaceri anuală de crica 3,5 miliarde de lei și reprezintă aproximativ 25% din economia locală. Așadar, o eventuală vânzare a combinatului va pune în pericol veniturile a zeci de mii de oameni și stabilitatea economică a județului Galați, precum și a întregii regiuni. Din acest motiv, am constatat cu surprindere că nu există nicio reacție din partea prim-ministrului României nici după 10 zile de la anunțul companiei privind intenția de a vinde combinatul siderurgic.

Astfel, vă solicit, doamnă prim-ministru, ca șef al Guvernului României, să prezentați public dacă ați demarat un dialog cu ArcelorMittal privind posibila vânzare în contextul în care, peste doar o lună, în 23 mai a.c., Comisia Europeană va răspunde propunerii companiei de a vinde combinatul de la Galați. Totodată, vă rog să ne comunicați dacă există un plan strategic al Guvernului pentru ca eventuala vânzare a combinatului să aibă efecte minime asupra economiei României și a zecilor de mii de persoane ale căror venituri depind de funcționarea fabricii. Este datoria Guvernului României să se asigure că, în momentul în care unul dintre cei mai mari angajatori din țară decide să își vândă activele, viitorul cumpărător să păstreze cel puțin același nivel al afacerii și același număr de angajați.

Țara noastră are o economie în creștere și o poziție de importanță strategică, de aceea, doamnă prim-ministru, sunt sigur că se poate găsi o soluție benefică pentru angajații de la combinat și pentru economia României, în ansamblul ei. Este, totuși, nevoie de o mai mare implicare a Guvernului României și a tuturor factorilor de decizie. De aceea, vă rog să găsiți cea mai bună soluție pentru muncitorii de la combinatul din Galați.

Citeşte şi: 18 oameni au murit într-un incendiu provocat în China. Piromanul a fost arestat 

Citeşte şi: Bilanţul atacului de la Toronto: 10 morţi şi 15 răniţi; atacatorul, un bărbat de 25 de ani din Toronto

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.