StiripesurseȘtirile zileiSiria. Rachetele occidentale neexplodate au ajuns pe mâna ruşilor

Siria. Rachetele occidentale neexplodate au ajuns pe mâna ruşilor

Publicat:

Două rachete de croazieră, între care una Tomahawk, utilizate în timpul atacului aerian occidental din 14 aprilie în Siria şi care nu şi-au atins ţinta, au fost aduse la Moscova, după ce au fost capturate de forţele siriene, a anunţat miercuri generalul Serghei Rudskoi, şeful Direcţiei principale de operaţiuni a Statului Major al armatei ruse, relatează agenţia de presă TASS, potrivit agerpres.

Într-o conferinţă de presă, generalul Rudskoi a spus că cele două rachete vor fi cercetate, iar rezultatelor analizelor vor fi utilizate la îmbunătăţirea armamentului rusesc.

Citeşte şi: INCENDIU la o sondă ilegală de petrol din Indonezia. Cel puţin 10 oameni au murit

‘O parte dintre rachetele lansate nu şi-a atins ţinta, aparent din cauza unor disfuncţionalităţi tehnice … Două dintre ele, o rachetă de croazieră Tomahawk şi una de înaltă precizie, au fost aduse la Moscova’, a spus generalul rus, arătând presei vârful rachetei Tomahawk pe un diapozitiv.

Potrivit acestuia, fragmente de rachete cu numere de serie, descoperite de forţele siriene, după atacul aerian al SUA şi aliaţilor lor Franţa şi Marea Britanie, vor permite stabilirea cărei ţări aparţin acestea.


Generalul Rudskoi a mai spus că experţii ruşi care au efectuat cercetări pe teren au găsit urme de lovire a ţintei doar în cazul a 22 de rachete, din cele 105 cât a raportat coaliţia occidentală.

La instalaţiile vizate de atacul aerian al SUA şi aliaţilor lor nu existau arme chimice, susţine generalul rus, adăugând că testele efectuate acolo confirmă acest lucru.

În acelaşi timp, generalul Rudskoi s-a arătat surprins în legătură cu alegerea ţintelor, subliniind că dacă la aceste facilităţi ar fi existat substanţe otrăvitoare ar fi murit zeci de mii de oameni, potrivit TASS.

În cursul raidului aerian au fost vizate centrul de cercetare Barze, la nord de Damasc, precum şi două depozite subterane din provincia Homs.

Citeşte şi: UNICEF Grecia, în centrul unui uriaş scandal de corupţie

Anterior, armata rusă raportase că un total de 103 rachete de croazieră au fost lansate de SUA, Franţa şi Marea Britanie, iar 71 au fost interceptate de apărarea antiaeriană siriană, echipată cu sisteme de concepţie sovietică.

La polul opus, generalul american Kenneth F. McKenzie a declarat că ‘toate armele şi-au atins ţintele (…) în Siria’, conform presei internaţionale.

SUA, Marea Britanie şi Franţa au întreprins un atac aerian asupra unor facilităţi asociate cu capabilităţile de arme chimice ale regimului sirian, ca ripostă la atacul cu arme chimice din 7 aprilie în fieful rebel Douma, atribuit regimului sirian. Damascul şi aliatul său Rusia au respins cu vehemenţă aceste acuzaţii, calificându-le drept o ‘înscenare’. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova are 32.000 de locuri de muncă vacante

Republica Moldova avea, la sfârșitul primului trimestru din 2026, aproximativ 32.300 de locuri de muncă vacante, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică...

Rubio apreciază creșterea cheltuielilor militare în Italia. Planul SUA pentru desfășurarea de arme nucleare în țările UE

Statele Unite discută posibilitatea desfășurării de arme nucleare în alte state europene NATO, ceea ce pare a fi o mișcare menită să-i asigure pe...

VIDEO Doi israelieni au fost expulzați din Moldova

Doi cetățeni străini, originari din Israel, au fost declarați persoane indezirabile în Republica Moldova pentru cinci ani și îndepărtați din țară, după incidentul de...

Salariul minim va fi ajustat după noi criterii

Modalitatea de stabilire și actualizare a salariului minim în Republica Moldova ar putea fi modificată, în baza unui nou proiect de lege elaborat de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.