StiripesurseȘtirile zileiNATO salută întâlnirea dintre cei doi lideri ai Corei

NATO salută întâlnirea dintre cei doi lideri ai Corei

Publicat:

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a salutat întâlnirea “încurajatoare” între liderul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele sud-coreean Moon Jae-in, subliniind totodată că mai sunt încă multe lucruri de făcut, informează AFP, potrivit agerpres.

“Este un prim pas. El este încurajator, însă trebuie înţeles că urmează încă o muncă foarte dificilă”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Bruxelles, în timpul unei reuniuni a miniştrilor afacerilor externe ai ţărilor membre.

Citeşte şi: ‘Bărbaţii-n negru’ au alergat pe lângă maşina liderului de la Phenian

“Cel mai important lucru este astăzi de a ne exprima bucuria pentru faptul că ei (liderii celor două Corei) s-au întâlnit şi chiar dacă mai e încă un drum lung de parcurs înainte de a ajunge la o soluţie completă pentru criza (coreeană) şi pentru problemele pe care le vedem în peninsula coreeană, cred că aceasta este o etapă foarte importantă”, a comentat Stoltenberg.

Liderii celor două Corei s-au întâlnit vineri în cadrul unui summit istoric după o strângere de mână simbolică pe linia de demarcaţie ce divizează peninsula.


Din partea UE, preşedintele Consiliului UE, Donald Tusk, a făcut o paralelă între situaţia din peninsula coreeană şi cea din Balcani, unde el a efectuat un turneu. El a estimat într-o postare pe contul său de Twitter că evoluţiile din aceste regiuni arată că “imposibilul poate deveni posibil şi că acest lucru depinde în totalitate de voinţa şi curajul oamenilor”.

Citeşte şi: Comisia Europeană ‘trage de urechi’ Bucureştiul pentru iniţiativa de a-şi muta ambasada din Israel

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.