StiripesurseExterneBlinken: Acuzaţia de genocid formulată la adresa Israelului este lipsită de...

Blinken: Acuzaţia de genocid formulată la adresa Israelului este lipsită de valoare

Publicat:

Blinken: Acuzaţia de genocid formulată la adresa Israelului este lipsită de valoare

Secretarul de stat american Antony Blinken a afirmat marţi, la Tel Aviv, că acuzaţia Africii de Sud conform căreia Israelul a comis un genocid contra palestinienilor în Fâşia Gaza este lipsită de valoare, transmite Reuters.

Într-o conferinţă de presă desfăşurată la Tel Aviv după discuţii cu lideri israelieni, Blinken a spus că palestinienii trebuie să poată reveni la căminele lor cât mai curând posibil dacă vor exista condiţiile necesare, potrivit stiripesurse.ro.

Citeşte şi:  Schengen – Fostul premier bulgar atacă dur Austria și vorbește despre șantaj: Și noi putem face asta!/ Apel la România

El a adăugat că Statele Unite se opun oricărei propuneri ce susţine relocarea palestinienilor în afara Fâşiei Gaza şi a subliniat că Autoritatea Palestiniană are responsabilitatea de a se reforma.

În procesul intentat la Curtea Internaţională de Justiţie, Israelul este acuzat de genocid împotriva palestinienilor în ofensiva sa în Fâşia Gaza. Audierile în acest caz, înaintat de Africa de Sud, urmează să înceapă joi şi să se concentreze pe numeroşii civili dintre cei peste 23.000 de locuitori despre care autorităţile sanitare din Gaza afirmă că au fost ucişi în cele mai mult de trei luni de război între Israel şi Hamas.


Citeşte şi: Turismul în Israel a crescut în 2023 în pofida războiului

Adresându-se lui Antony Blinken, sosit într-o vizită în Israel, Herzog a acuzat Africa de Sud de ipocrizie şi i-a mulţumit Washingtonului pentru sprijin acordat Israelului, care afirmă că depune eforturi maxime pentru a evita victime civile în Fâşia Gaza.

Ofensiva israeliană asupra poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza a fost declanşată după un atac transfrontalier al luptătorilor islamişti care, potrivit Israelului, au ucis 1.200 de persoane şi au răpit 240. Marţi, armata israeliană a transmis că, până acum, 182 dintre militarii săi au fost ucişi în luptele din Fâşia Gaza.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.