StiripesurseDiaspora1 Mai s-a lăsat cu proteste violente la Paris. Peste 100...

1 Mai s-a lăsat cu proteste violente la Paris. Peste 100 de persoane au fost arestate – VIDEO

Publicat:

Poliţia franceză a anunţat miercuri că 109 persoane se află în custodia poliţiei după violenţele care au avut loc în timpul paradei de 1 mai, marţi, la Paris, eveniment care a fost marcat de ciocniri violente cu militanţi ai unor grupuri de extremă stânga, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Prefectul poliţiei, Michel Delpuech, intervievat de postul de radio France Inter, a precizat că în total au fost arestate 283 de persoane şi a apreciat la sute de mii de euro valoarea daunelor produse.

Citeşte şi: Capitala Armeniei este ‘paralizată’ de proteste. Şoseaua spre aeroport a fost închisă

Potrivit prefecturii poliţiei, aproape 1.200 de anarhişti de extremă stângă cunoscuţi sub numele de Black Blocs( Blocuri Negre) s-au alăturat unei mulţimi de 14.500 de persoane şi au aruncat cu proiectile asupra forţelor de ordine, provocând daune şi perturbând parada sindicatelor care avea loc la Paris.

Marţi seara, poliţia a raportat 31 de magazine devastate, inclusiv două arse, şase vehicule incendiate şi alte zece avariate. Patru persoane au fost uşor rănite.


Forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă, ceea ce a făcut posibilă dispersarea persoanelor violente.

Franţa va creşte numărul forţelor de ordine pentru următoarea serie de proteste împotriva reformelor economice după ciocnirile violente care au afectat parada de 1 mai de la Paris, a declarat miercuri ministrul de interne francez, Gerard Collomb.

“Va exista un număr şi mai mare de forţe de securitate …care va avea ca scop separarea celor care doresc să demonstreze de cei care doresc să vandalizeze”, a anunţat Collomb citat de postul de televiziune France 2.

Ministrul francez a apărat modul în care poliţia a gestionat demonstraţia de la Paris, deşi politicienii din opoziţie au criticat guvernul pentru că nu a luat suficiente măsuri pentru a preveni violenţele.

Citeşte şi: Premierul nipon NU va muta ambasada ţării sale din Tel Aviv

Preşedintele Macron, care se află într-o vizită oficială în Australia, a condamnat violenţele produse pe 1 mai la Paris. “Ziua de 1 mai este ziua muncitorilor, nu ziua vandalilor”, a declarat miercuri Emmanuel Macron într-o conferinţă de presă de la Sydney.

“Nu pot decât să condamn din nou cu cea mai mare fermitate ce s-a întâmplat”, a insistat preşedintele, care s-a adresat la încheierea unei întrevederi cu premierul australian, Malcolm Turnbull, în cadrul căreia a semnat acorduri instituţionale şi comerciale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.