StiripesurseȘtirile zileiTarife mai mici la energia electrică. Când s-ar putea întâmpla

Tarife mai mici la energia electrică. Când s-ar putea întâmpla

Publicat:

Tarife mai mici la energia electrică. Când s-ar putea întâmpla

Tarifele la energia electrică ar putea să scadă, în următoarea perioadă, cu 10 la sută, a anunțat directorul general interimar al S.A „Energocom”, Victor Bînzari, la emisiunea Rezoomat de la Rlive TV.

Citește și: Atac nocturn la Odesa

Solicitarea va fi depusă la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), iar reducerea ar putea fi aplicată deja din luna februarie.

„Este o metodologie foarte clară care spune că în caz că noi ajungem la obținerea unui profit peste 5-6 la sută din activitatea noastră noi trebuie să scădem pentru a nu avea devieri pozitive. Și în acest moment noi am ajuns la o etapă când noi trebuie să solicităm o micșorare de 10 la sută”, a precizat Victor Bînzari.

La ora actuală, consumatorii ale căror rețele sunt gestionate de Premier Energy achită un tarif de 2 lei și 39 de bani pentru un kilowatt oră, iar consumatorii din nordul republicii, ale căror rețele sunt gestionate de  „FEE Nord”, plătesc 2 lei și 88 de bani per kilowatt oră.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.