StiripesurseDiasporaAustria şi Olanda resping propunerile Comisiei Europene privind viitorul cadru bugetar...

Austria şi Olanda resping propunerile Comisiei Europene privind viitorul cadru bugetar multianual al UE

Publicat:

Austria şi Olanda au respins propunerile privind viitorul cadru bugetar multianual al UE prezentate miercuri de Comisia Europeană, întrucât acestea cuprind o creştere a contribuţiilor statelor membre pentru compensarea fondurilor pierdute în urma ieşirii Marii Britanii din UE, transmite agenţia EFE, conform agerpres.

Propunerea Comisiei Europene ‘taxează excesiv statele contributoare nete, cum este Austria (…) Prin urmare, am respins propunerea în forma sa actuală’, a declarat la postul de radio public cancelarul austriac Sebastian Kurz.

Citește și : Şase thailandezi au fost condamnaţi la moarte pentru mai multe atacuri teroriste

‘Vom iniţia negocieri pentru a găsi o soluţie. Obiectivul nostru este ca Brexit-ul să determine UE să economisească mai mult şi să fie mai eficientă’, a indicat şeful executivului de la Viena.

O reacţie similară a venit şi din partea Olandei, care a descris propunerea Comisiei Europene drept ‘inacceptabilă’. În opinia guvernului condus de Mark Rutte, exprimată într-un comunicat, Brexit-ul va avea oricum efecte negative asupra economiei olandeze, care ar fi amplificate de o creştere a contribuţiilor naţionale. Prin urmare, în negocierile care vor urma Olanda va pleda pentru ‘un buget modern, în care costurile să fie împărţite echitabil’, se mai arată în acelaşi comunicat.


Pentru a compensa parţial cele aproximativ 15 miliarde de euro anual pierdute în urma ieşirii Marii Britanii din UE, Comisia Europeană a propus ca în bugetul UE pentru perioada 2021-2027 contribuţiile naţionale să crească la 1,11% din venitul naţional brut, de la 1,03% în prezent.

Citește și : Stat Islamic a revendicat atacul din nordul Irakului

Dar propunerile privind viitorul cadru bugetar multianual al UE prezentate miercuri de Comisia Europeană reprezintă doar o etapă în elaborarea bugetului, care urmează să fie definitivat după negocieri ce se anunţă dificile, pentru adoptarea bugetului fiind nevoie de votul unanim al tuturor statelor membre. Comisia şi-a exprimat dorinţa să se ajungă la un acord înainte de alegerile pentru Parlamentul European şi de summitul de la Sibiu din 9 mai 2019.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.