StiripesurseExterneIndia a eliberat un porumbel suspectat de spionaj, după opt luni...

India a eliberat un porumbel suspectat de spionaj, după opt luni de încarcerare

Publicat:

India a eliberat un porumbel suspectat de spionaj, după opt luni de încarcerare

India a eliberat un porumbel care fusese închis timp de opt luni sub suspiciunea de spionaj, după ce animalul a fost în cele din urmă exonerat, a anunţat vineri organizaţia pentru protecţia animalelor Peta, relatează AFP.

Pasărea fusese interceptată în luna mai transportând un “mesaj ilizibil” şi a fost reţinută într-o clinică veterinară din Bombay, înainte de a fi eliberată la 30 ianuarie de către poliţie, a precizat sursa citată, potrivit stiripesurse.

Citește și : Situaţie ALARMANTĂ la Bălţi! Autorităţile locale revin la măsurile luate în pandemie

Potrivit Times of India, mesajul a fost scris în limba chineză, ceea ce i-a alarmat pe anchetatori. “Poliţia a deschis un caz de spionaj împotriva păsării, dar a închis dosarul la finalul anchetei”, a precizat ziarul.

AFP precizează că nu a reuşit să obţină o confirmare oficială.


Arestările porumbeilor călători pentru spionaj nu sunt neobişnuite în India. În 2016, unul dintre ei a fost încarcerat după ce a fost interceptat în apropierea frontierei pakistaneze purtând un mesaj de ameninţare la adresa premierului Narendra Modi.

Citește și : Deputații BCS se plâng la Curtea Constituțională

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.