StiripesurseȘtirile zileiLibia. Imigranţii sunt ţinuţi închişi în condiţii critice (MSF)

Libia. Imigranţii sunt ţinuţi închişi în condiţii critice (MSF)

Publicat:

Aproximativ 800 de imigranţi dintr-un centru gestionat de guvern în vestul Libiei sunt ţinuţi în condiţii critice, fără mâncare şi apă suficiente, a atras atenţia organizaţia Medici fără Frontiere (MSF), potrivit Reuters, transmite şi agerpres.

Mulţi dintre imigranţi sunt închişi de peste cinci luni în centrul de la Zuwara, la circa 100 de km vest de Tripoli, unde unii au ajuns subnutriţi după ce au fost ţinuţi captivi de reţelele de traficanţi, a precizat joi MSF într-un comunicat.

Citeşte şi: Opoziţia din Venezuela cere un absenteism în masă la alegerile prezidenţiale

“Situaţia este critică”, a declarat managerul programului de urgenţe al MSF, Karline Kleijer.

Acest centru este unul din mai multe centre conduse de guvernul recunoscut internaţional de la Tripoli. Ele găzduiesc imigranţi care sunt reţinuţi pe străzi sau interceptaţi de garda de coastă a Libiei, sprijinită de UE, în timp ce încearcă să plece cu bărcile spre Italia.


Centrele găzduiesc însă numai o mică parte din sutele de mii de imigranţi din Libia. Cei mai mulţi trăiesc în comunităţi sau sunt ţinuţi captivi de reţelele de traficanţi.

Citeşte şi: Cutremur în Africa de Sud. 13 mineri au rămas captivi în subteran

Multe centre de detenţie au fost închise în ultimele luni, în contextul în care imigranţii sunt repatriaţi pe baza unui program de întoarceri voluntare condus de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) sau prin zboruri convenite bilateral.

Activiştii spun că, foarte probabil, condiţiile în care trăiesc imigranţii din Libia s-au înrăutăţit comparativ cu vara trecută, când numărul celor care au ajuns în Europa a scăzut semnificativ în urma unor eforturi conduse de Italia de a opri aceste treceri. Unii sunt ţinuţi mult timp captivi de traficanţi, care îi torturează pentru a obţine bani de la familiile imigranţilor, mai atrag atenţia activiştii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Delegația transnistreană critică poziția R. Moldova în CUC

Delegația transnistreană la Comisia Unificată de Control (CUC) a emis o declarație „privind acțiunile provocatoare ale Republicii Moldova împotriva procesului de menținere a păcii...

Recolta de cireșe a fost compromisă aproape în totalitate

Recolta de cireșe din acest an este grav afectată de înghețurile de primăvară, ploile abundente și grindina care au lovit mai multe regiuni ale...

Marina Tauber NU scapă de pedeapsa grea cu închisoare

Curtea de Apel Centru a menținut hotărârea primei instanțe prin care fugara Marina Tauber, considerată drept „mâna dreaptă” a oligarhului Ilan Șor, a fost...

După 35 de ani de activitate, SIS instituie o medalie comemorativă

Serviciul de Informații și Securitate instituie o medalie comemorativă cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la crearea instituției, care va putea fi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.