StiripesurseȘtirile zileiUn poliţist bulgar a fost arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei

Un poliţist bulgar a fost arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei

Publicat:

Un poliţist bulgar a fost arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei

Un poliţist de rang înalt din cadrul Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate în Bulgaria a fost arestat luni sub suspiciunea de spionaj în favoarea Rusiei, a anunţat procuratura de la Sofia, transmit BTA şi EFE, potrivit stiripesurse.ro.

Presa locală a informat la primele ore ale dimineţii despre o amplă acţiune a poliţiei cu percheziţii la respectiva direcţie care funcţionează în cadrul Ministerului de Interne. Mai mulţi agenţi au fost interogaţi în cadrul operaţiunii, care a fost extinsă către serviciul naţional de contraspionaj.

Citeşte şi: Luna se micșorează și au loc cutremure foarte puternice

Suspectul, arestat în timp ce se afla la locul de muncă, ar fi furnizat cu regularitate informaţii confidenţiale unui diplomat rus care a fost expulzat recent din Bulgaria.

Direcţia în cadrul căreia activa poliţistul se ocupă cu combaterea şi investigarea delictelor cibernetice, care cuprind, pe lângă pirateria informatică şi dezinformarea, ştirile false şi diferitele tipuri de propagandă pe internet.


Un poliţist bulgar a fost arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei

Secretarul general al Ministerului bulgar de Interne, comisarul-şef Jivko Koţev, a confirmat între timp presei că un angajat al Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate a fost arestat sub suspiciunea de spionaj în favoarea Rusiei. Acesta a fost monitorizat luni de rând de către serviciile bulgare, a precizat oficialul citat.

După ce Rusia a atacat Ucraina în februarie 2022, Bulgaria a expulzat până în prezent peste 80 de diplomaţi ruşi acuzaţi de spionaj. În plus, guvernul bulgar, condus de premierul pro-occidental Nikolai Denkov, a dispus în septembrie expulzarea şefului Bisericii Ortodoxe Ruse de la Sofia, arhimandritul Vasian, şi a doi preoţi belaruşi din aceeaşi biserică, motivând că aceştia reprezentau o „ameninţare pentru securitatea naţională” a Bulgariei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.