StiripesurseExterneCiuma bubonică a ajuns în SUA

Ciuma bubonică a ajuns în SUA

Publicat:

Ciuma bubonică a ajuns în SUA

Un rar caz uman de ciumă bubonică a fost identificat recent în statul american Oregon, potrivit autorităţilor sanitare locale, informează miercuri AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Boala, care a provocat “Moartea Neagră”, o pandemie care a ucis cel puţin o treime din populaţia Europei în Evul Mediu, este rară în ţările dezvoltate şi poate fi tratată în prezent, însă rămâne potenţial periculoasă.

Citeşte şi: Nu e păcăleală! De la 1 aprilie se măresc pensiile – Stiripesurse.md

Pacientul locuieşte în comitatul Deschutes din nord-vestul Statelor Unite. El urmează în prezent un tratament şi a fost probabil infectat de pisica sa.

Ciuma bubonică a ajuns în SUA

“S-a luat legătura cu toate contactele apropiate ale rezidentului şi ale animalului său de companie, iar acestea au primit medicamente pentru prevenirea bolii”, a explicat dr. Richard Fawcett, responsabilul sanitar al comitatului Deschutes, atunci când cazul a fost anunţat săptămâna trecută.


Potrivit autorităţilor, simptomele de ciumă la om apar în termen de opt zile de la expunerea la un animal sau purice infectat.

Simptomele pot include febra, greaţa, slăbiciunea, frisoanele şi durerile musculare.

Dacă nu este diagnosticată la timp, ciuma bubonică poate evolua spre ciumă septicemică – o infecţie a sângelui – sau ciumă pneumonică, care afectează plămânii. Ambele boli sunt mult mai grave.

Ciuma bubonică a ajuns în SUA

“Din fericire, acest caz a fost identificat şi tratat în stadiile incipiente ale bolii, prezentând un risc redus pentru comunitate”, au precizat autorităţile într-un comunicat. “Nu au mai apărut alte cazuri de ciumă pe parcursul anchetei”, au precizat acestea.

Potrivit Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), principala agenţie sanitară federală, în Statele Unite se înregistrează în medie şapte cazuri de ciumă la om în fiecare an.

În Oregon, ultimul caz de ciumă bubonică semnalat datează din 2015, potrivit administraţiei sanitare din acest stat cu peste 4,2 milioane de locuitori. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.