StiripesurseȘtirile zileiFilipinele şi SUA lansează cel mai amplu exerciţiu militar comun

Filipinele şi SUA lansează cel mai amplu exerciţiu militar comun

Publicat:

Filipinele şi Statele Unite ale Americii au lansat luni cel mai amplu exerciţiu militar comun sub administraţia preşedintelui Rodrigo Duterte, care a ameninţat în trecut să pună capăt manevrelor comune după ce fosta administraţie Barack Obama a criticat războiul său împotriva drogurilor, relatează dpa, potrivit agerpres.

Circa 8.000 de militari participă la exerciţiile Balikatan, desfăşurate pe parcursul a 11 zile, şi care ar urma să includă şi pregătire în războiul urban după asediul de cinci luni al militanţilor Statului Islamic (SI) asupra oraşului Marawi, în sudul Filipinelor, anul trecut.

Citește și : Un candidat la alegerile parlamentare din Irak a fost asasinat

‘Prin aceste exerciţii, sperăm să ne îmbunătăţim capabilităţile în lupta împotriva terorismului pentru a construi comunităţi mai sigure şi pentru a lucra în direcţia eradicării reţelelor teroriste la nivel global’, a declarat ministrul filipinez al apărării Delfin Lorenzan.

Ambasadorul american în Filipine, Sung Kim, a declarat că atacul de anul trecut asupra oraşului Marawi, situat la 800 kilometri sud de capitala Manila, a subliniat nevoia de acţiune comună la nivel global ‘pentru a depăşi provocările complexe din prezent’.


‘Aceasta include reţelele teroriste la nivel internaţional şi catastrofele naturale’, a spus el. ‘Nicio naţiune nu poate sau nu ar trebui să se confrunte singură cu aceste ameninţări. Militarii noştri vor oferi un răspuns mai eficient atunci când acţionează împreună’, a adăugat oficialul american.

Mai mult de 1.200 de persoane au fost ucise şi peste o jumătate de milion de persoane au fost strămutate atunci când sute de militanţi ai SI au asediat oraşul Marawi din mai până în octombrie 2017.

Luptele cu militanţii SI au lăsat oraşul distrus şi l-au determinat pe preşedintele Duterte să instituie legea marţială în insula Mindanao (sud), unde se află Marawi, pe care Congresul a votat să o menţină până în decembrie 2018 pe fondul avertismentelor potrivit cărora Statul Islamic a început să recruteze militanţi.

Citește și : Inventatorul danez, condamnat la închisoare pe viaţă pentru crimă, vrea să scape mai repede de puşcărie

De la venirea sa la putere în 2016, Rodrigo Duterte a criticat în mod constant Statele Unite după ce administraţia fostului preşedinte Barack Obama a criticat războiul său împotriva drogurilor. El chiar a ameninţat că va abroga un acord în domeniul apărării cu Washingtonul şi că va pune capăt exerciţiilor militare comune cu armata americană.

Însă relaţiile dintre Filipine şi SUA s-au ameliorat după alegerea preşedintelui american Donald Trump, care l-a lăudat pe Duterte în timpul primei lor întâlniri la Manila anul trecut.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CEC propune permanentizarea votului prin corespondență

Votul prin corespondență ar putea fi permanentizat, iar pentru administrarea acestuia ar putea fi creat un consiliu electoral distinct, potrivit IPN. Citește și: Indivizii care...

Pensii și alte prestații sociale pentru moldovenii stabiliți în Canada și Ucraina

Moldovenii stabiliți în Canada și Ucraina vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale. Parlamentul a ratificat două acorduri în domeniul securității sociale,...

Prima sentință în dosarul „Metalferos” – menținută la Curtea de Apel

Nicolae Pelin, prezentat de procurori drept capul uneia dintre grupările care ar fi prejudiciat întreprinderea „Metalferos” în perioada când aceasta era controlată de oameni...

Vor fi stabilite valori de referință clare la calcularea salariului minim

Modul de calcul al salariului minim în Republica Moldova va fi mai clar, iar necesitatea ajustării acestuia va fi evaluată de Guvern, împreună cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.