StiripesurseSportLuka Modric pleacă după 12 ani de la Real Madrid

Luka Modric pleacă după 12 ani de la Real Madrid

Publicat:

Luka Modric pleacă după 12 ani de la Real Madrid

Luka Modric va pleca de la Real Madrid după 12 ani, la sfârşitul acestui sezon, a anunţat vineri mass-media spaniolă, care precizează că actualul lider al La Liga a decis să se despartă de experimentatul mijlocaş croat, informează DPA.

Modric (38 ani), câştigătorul Balonului de Aur în 2018, a sosit la Real Madrid în 2012, de la formaţia engleză Tottenham Hotspur, reuşind să câştige de cinci ori Liga Campionilor alături de gruparea de pe Santiago Bernabeu. În palmaresul său figurează, de asemenea, trei titluri de campion al Spaniei şi două Cupe ale Regelui.

Ziarele El Mundo Deportivo şi AS, precum şi portalul Relevo precizează că Real Madrid nu îi va oferi o prelungire de contract finalistului Cupei Mondiale din 2018.

Citește și: Rusoaica Anastasia Pavliucenkova, prima semifinalistă la Doha (WTA)

Conform surselor citate, viitoarea destinaţie a lui Modric va fi Arabia Saudită sau Statele Unite, în condiţiile în care antrenorul lui Real Madrid, Carlo Ancelotti, preferă să dea credit tinerilor mijlocaşi din lotul său, Jude Bellingham, Federico Valverde şi Eduardo Camavinga.


Luka Modric a fost unul dintre jucătorii de bază ai echipei madrilene timp de mulţi ani, însă în acest sezon a evoluat doar de 15 ori ca titular. Marţi, în victoria cu 1-0 în faţa formaţiei germane RB Leipzig, a rămas pe banca de rezerve până la final, pentru prima oară într-un meci din faza eliminatorie a Ligii Campionilor.

Deocamdată este incert şi viitorul celuilalt veteran din linia de mijloc a madrilenilor, germanul Toni Kroos (34 de ani), care joacă de un deceniu la Real şi al cărui contract expiră, de asemenea, la finalul sezonului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.