StiripesurseExterneProgramul Alimentar Mondial sistează aprovizionarea în nordul Fâşiei Gaza

Programul Alimentar Mondial sistează aprovizionarea în nordul Fâşiei Gaza

Publicat:

Programul Alimentar Mondial sistează aprovizionarea în nordul Fâşiei Gaza

Programul Alimentar Mondial (PAM) a anunţat marţi că întrerupe aprovizionarea cu alimente în nordul Fâşiei Gaza până când condiţiile din teritoriul palestinian vor fi din nou suficient de sigure, informează Reuters.

Agenţia umanitară din cadrul ONU, cu sediul la Roma, a precizat într-un comunicat că decizia “nu a fost luată cu uşurinţă, deoarece ştim că înseamnă că situaţia de acolo se va înrăutăţi şi mulţi oameni sunt în pericol să moară de foame”, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : George Simion nu-i rămâne dator lui Recean: ‘Vrem o singură ţară!’

PAM, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi agenţia ONU pentru copii UNICEF au avertizat luni că alimentele şi apa potabilă sunt “incredibil” de insuficiente în Gaza, iar bolile sunt larg răspândite, ceea ce duce la o creştere abruptă a malnutriţiei acute după patru luni de război între Israel şi gruparea islamistă Hamas.

Criza alimentară este puternică în special în nord, unde în ianuarie s-a constatat că unul din şase copii mai mici de doi ani suferă de malnutriţie acută, iar “situaţia este probabil şi mai gravă în prezent”.


PAM reluase duminică transporturile de alimente în nordul Fâşiei Gaza după trei săptămâni de întrerupere cauzată de un atac asupra unui camion al agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni UNRWA şi de “absenţa unui sistem funcţional de notificare umanitară”.

Un convoi de camioane pornit spre oraşul Gaza a fost luat atunci cu asalt de populaţia înfometată iar după ce a intrat în localitate s-a confruntat cu focuri de armă. A doua zi, camioanele PAM au fost jefuite între localităţile Khan Younis din sudul Fâşiei Gaza şi Deir al Balah din centru, iar un şofer a fost bătut.

Citește și : Air Moldova nu mai este operator aerian. AAC a revocat certificatul

Armata israeliană a declanşat ofensiva în Gaza pentru eradicarea Hamas după ce gruparea a atacat în 7 octombrie 2023 pe teritoriul israelian, unde a ucis circa 1200 de oameni şi a luat 235 de ostatici. În urma operaţiunilor militare, în Gaza au murit ulterior, conform autorităţilor controlate de Hamas, peste 29.000 de palestinieni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.