StiripesurseExterneParlamentul Poloniei a liberalizat accesul la pilula de a doua zi

Parlamentul Poloniei a liberalizat accesul la pilula de a doua zi

Publicat:

Parlamentul Poloniei a liberalizat accesul la pilula de a doua zi

Camera inferioară a Parlamentului polonez a adoptat joi o lege ce liberalizează “pilula de a doua zi”, a cărei utilizare fusese limitată de precedentul guvern populist conservator, informează AFP.

Legea, care mai trebuie dezbătută în Senat şi promulgată de preşedintele conservator Andrzej Duda, a fost votată de 224 de deputaţi în faţa a 196 de voturi contra şi autorizează această pilulă începând cu vârsta de 15 ani, fără reţetă, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : George Simion nu-i rămâne dator lui Recean: ‘Vrem o singură ţară!’

În 2017, precedentul guvern a limitat accesul la pilula de a doua zi, care nu mai era disponibilă decât pe bază de reţetă.

Liberalizarea accesului la această pilulă a fost unul dintre elementele programului coaliţiei pro-europene care şi-a format guvernul pe 13 decembrie anul trecut.


Poziţia preşedintelui Andrzej Duda, un aliat al opoziţiei conservatoare, rămâne incertă în faţa noii legi, consilierii săi evocând rezervele sale cu privire la vârsta de acces la pilula de a doua zi, considerată prea scăzută.

În afară de aceasta, Polonia, ţară cu o puternică tradiţie catolică, dispune în continuare de o lege asupra avortului printre cele mai restrictive în Europa, întreruperea voluntară a sarcinii nefiind autorizată decât în caz de viol sau incest, sau atunci când viaţa mamei este în pericol.

În 2020, Curtea Constituţională s-a plasat de partea guvernului precedent, declarând întreruperile voluntare ale sarcinii din cauză de malformaţie fetală drept “neconstituţionale”.

Platforma Civică, membră a actualei majorităţi proeuropene, a depus recent o propunere de lege ce liberalizează întreruperea voluntară a sarcinii de până în 12 săptămâni, însă adoptarea ei rămâne incertă, date fiind rezervele altor formaţiuni din cadrul coaliţiei.

Citeşte şi: Moscova acuză British Council de spionaj pentru Ucraina

În 2022, doar 161 de avorturi legale au fost practicate, comparativ cu circa 2.000 înainte de înăsprirea legii în 2020.

Potrivit unor organizaţii feministe, 100.000 de femei poloneze fac întrerupere de sarcină în fiecare an, recurgând la pastile ce provoacă avortul, interzise în Polonia, sau mergând în străinătate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.