StiripesurseDiasporaDeclaraţii optimiste la Paris: 'Europenii vor face totul pentru a apăra...

Declaraţii optimiste la Paris: ‘Europenii vor face totul pentru a apăra interesele companiilor lor în Iran

Publicat:

Europenii “vor face totul pentru a apăra interesele” companiilor lor în Iran, “intervenind pe lângă Administraţia americană” la nivelul Uniunii Europene, a afirmat miercuri preşedinţia franceză, informează AFP, potrivit agerpres.

“Administraţia americană a anunţat că prevede reintroducerea progresivă a sancţiunilor americane, cu o perioadă de tranziţie de 90-180 de zile. Vom face totul, în relaţie cu întreprinderile noastre, pentru a apăra şi proteja interesele lor şi a menţine efectele stimulatorii ale acordului. Vom trata cu SUA la nivelul UE, din raţiuni politice, practice şi juridice”, a precizat Palatul Elysee.

Citeşte şi: Retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul: perspectivele americanilor şi iranienilor obişnuiţi

Preşedinţia franceză a recunoscut că, pentru moment, modalităţile practice ale sancţiunilor pe care SUA intenţionează să le restabilească “nu sunt foarte precise”, dând asigurări că acestea “vor face obiectul unor discuţii foarte strânse cu Administraţia americană, în cadrul cărora noi vom apăra interesele companiilor europene”.

“Şi întreprinderile spun că au nevoie de timp pentru a şti în ce fel se vor aplica aceste măsuri şi că vor avea nevoie să negocieze pentru viitor”, au continuat consilierii lui Emmanuel Macron. Întrebaţi în mod concret despre viitorul vânzărilor de Airbus către Iran, ei au răspuns că “lucrurile deja au început să se împotmolească” în aşteptarea deciziei lui Donald Trump.


Citeşte şi: Obama a catalogat decizia lui Trump de a retrage SUA din acordul nuclear iranian drept o ”gravă eroare”

Ei au estimat, de asemenea, că nu este vorba doar de a schimba moneda, de exemplu a face comerţ mai degrabă în euro decât în dolari, pentru a scăpa de sancţiunile americane. “Nu este atât de simplu”, au avertizat ei.

Consilierii preşedinţiei franceze au dezvăluit că, “fără a vorbi de un bloc” împotriva SUA, “ruşii şi chinezii au declarat deja că vor rămâne în acord (asupra programului nuclear iranian) şi prin urmare există o convergenţă a altor cinci semnături pentru rămânerea în acord”.

În ciuda apelurilor lansate de mulţi dintre aliaţii săi, mai ales europeni, Trump a anunţat marţi că Statele Unite se vor retrage din acest acord la care s-a ajuns după lungi negocieri în 2015.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.