StiripesurseExterneQatarul declară că lucrează la o încetare a focului în Fâşia...

Qatarul declară că lucrează la o încetare a focului în Fâşia Gaza înainte de începerea Ramadanului

Publicat:

Qatarul declară că lucrează la o încetare a focului în Fâşia Gaza înainte de începerea Ramadanului

Qatarul a declarat marţi că “speră” să se ajungă la o încetare a focului între Israel şi gruparea islamistă palestiniană Hamas angajate într-un război în Fâşia Gaza, relatează France Presse.

Emiratul din Golf joacă, împreună cu SUA şi Egipt, rolul de mediator în negocierile dintre beligeranţi, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : America este principalul furnizor al Europei de ţiţei, motorină şi gaze naturale lichefiate

“Avem speranţa, fără a fi neapărat optimişti, să putem anunţa câte ceva astăzi sau mâine privind ajungerea la un anumit acord”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului qatarez de Externe, Majed al-Ansari, în cursul unei conferinţe de presă la Doha.

“Am spus că Ramadanul va fi un punct de discordie, de confruntare şi că vom face presiuni pentru o pauză înainte de începerea Ramadanului”, a afirmat el.


“Cu toţii avem în vedere acest obiectiv, dar situaţia rămâne schimbătoare pe teren”, a adăugat purtătorul de cuvânt citat.

Preşedintele american Joe Biden a afirmat cu o zi în urmă că s-ar putea ajunge chiar de luni la un acord privind o încetare a focului şi o eliberare a ostaticilor, înainte de luna sacră a musulmanilor, care începe la 10 sau 11 martie.

“Până în prezent, nu avem niciun acord, continuăm să negociem cu toate părţile”, a declarat Ansari.

Războiul s-a declanşat la 7 octombrie, după ce comandouri ale Hamas au lansat un atac fâră precedent în comunităţile din sudul Israelului, ceea ce a dus la moartea a cel puţin 1.160 de persoane, în majoritate civili, conform unui bilanţ realizat de AFP în baza datelor oficiale israeliene.

Ofensiva israeliană care a urmat ca represalii în Fâşia Gaza a făcut aproape 30.000 de morţi, potrivit Ministerului Sănătăţii, coordonat de Hamas.

În timpul atacului din 7 octombrie, circa 250 de persoane au fost răpite şi duse în Fâşia Gaza. Potrivit Israelului, 130 de ostatici se află în continuare deţinuţi în Gaza, dintre care 31 ar fi decedat.

Citește și : Rusia a ocupat peste 300 de kilometri pătraţi din Ucraina în 2024

O încetare a focului de o săptămână în noiembrie trecut a permis eliberarea a peste 100 de ostatici, între care 80 de israelieni, în schimbul a circa 240 de palestinieni deţinuţi în închisorile din Israel.

Discuţii între reprezentanţi ai Israelului, SUA, Egiptului şi Qatarului au avut loc în ultimele zile la Paris şi Doha.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Consiliul de afaceri moldo-kazah a fost lansat la Chișinău

La Chișinău a fost lansat Consiliul de afaceri moldo-kazah, o platformă creată pentru a consolida dialogul dintre mediile de afaceri din Republica Moldova și...

De ce scade nivelul vitaminei D în organism și cum îți afectează sănătatea

Vitamina D este una dintre cele mai importante substanțe pentru organism. Ajută la absorbția calciului, contribuie la sănătatea oaselor, susține sistemul imunitar și joacă...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Germania vrea să îi excludă din programul de azil temporar pe bărbaţii ucraineni cu vârste între 23 şi 60 de ani

Germania sprijină o modificare propusă în legislaţia UE care i-ar exclude pe bărbaţii ucraineni de vârstă mobilizabilă din programul de azil temporar, a afirmat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.