StiripesurseExterneFSB racolează ucraineni în stânga Nistrului

FSB racolează ucraineni în stânga Nistrului

Publicat:

FSB racolează ucraineni în stânga Nistrului

Serviciile speciale ale Rusiei, mai întâi FSB, încearcă să-i racoleze pe cetățenii ucraineni care trec ilegal granița moldo-ucraineană pe segmentul transnistrean. În zona separatistă ei devin potențiale ținte ale serviciilor secrete rusești, scrie gordonua.com cu referință la Centrul ucrainean pentru Rezistență Națională (CRN), potrivit tvrmoldova.md

„Cetățenii Ucrainei care trec ilegal granița cu „republica moldovenească nistreană” sunt racolați de reprezentanții FSB al Federației Ruse. De la aceștia se solicită informații despre unitățile militare ucrainene și capacitățile de apărare a graniței pe tronsonului transnistrean a frontierei moldo-ucrainene”, avertizează mesajul structurii din cadrul Forțelor pentru operațiuni speciale ale armatei ucrainene, transmite IPN.
FSB racolează ucraineni în stânga Nistrului

Potrivit CRN, aceștia sunt, de asemenea, constrânși să devină turnători permanenți, fiind amenințați cu expulzarea înapoi în Ucraina.

„Astfel de acțiuni ostile demonstrează că „rmn” este lipsită de subiectivitate și este de fapt un teritoriu ocupat de Forțele Armate Ruse. Prin urmare îi chemăm  pe ucraineni să nu viziteze „republica”, indiferent de legalitatea rutei de călătorie”, a precizat unitatea structurală a Centrului pentru Rezistență Națională.

Citeşte şi: Un evreu ortodox a fost atacat cu cuţitul la Zurich – Stiripesurse.md

În context, media de l la Kiev amintește că anul trecut, după invazia rusă pe scară largă în Ucraina, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a recunoscut Transnistria drept teritoriu ocupat de Federația Rusă.


FSB racolează ucraineni în stânga Nistrului

În aceste împrejurări, Kremlinul îi împinge pe separatiști la escaladarea situației. Recentul „congres al deputaților de toate nivelurile” din 28 februarie 2024 a apelat la stăpânii săi moscoviți să fie protejați de „presiunea tot mai mare din partea Moldovei”. Sub pretextul fățarnic de „încălcare a drepturilor și libertăților locuitorilor din Transnistria”, separatiștii pro-moscoviți cer ca OSCE, Parlamentul European, Comitetul Internațional al Crucii Roșii și Secretarul General ONU, dar și CSI (? – n.r.) „să pună presiune pe conducerea Republicii Moldova” pentru ca aceasta să revină la formatul de dialog steril care le convine.

Totodată, precizează gordonua.com, potrivit informațiilor militare ucrainene, Moscova aștepta de la „evenimentul” consumat la Tiraspol altă cerere, mult mai belicoasă, însă „nu a obținut rezultatul dorit”. „Sforțările lor, atât politice, cât și informaționale, au suferit înfrângere”, au subliniat serviciile de informații militare ucrainene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.