StiripesurseExterneBarack Obama şi Bill Clinton sar în ajutorul lui Biden

Barack Obama şi Bill Clinton sar în ajutorul lui Biden

Publicat:

Barack Obama şi Bill Clinton sar în ajutorul lui Biden

Foştii preşedinţi americani Barack Obama şi Bill Clinton i-au sărit în ajutor actualului lider de la Casa Albă, Joe Biden, în campania pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, participând împreună la un eveniment de strângere de fonduri la finalul căruia echipa lui Biden a afirmat că au fost donaţi peste 26 de milioane de dolari, relatează vineri dpa, potrivit stiripesurse.ro.

Show-ul organizat la Radio City Music Hall din Manhattan, New York, la care au luat parte şi mai multe vedete din lumea muzicii, nu a fost ratat nici de criticii politicii guvernului american din Orientul Mijlociu, care au întrerupt de mai multe ori cu huiduieli discursurile liderilor democraţi, în timp ce alţii au protestat în afara sălii.

La evenimentul de campanie au luat parte câteva mii de oameni, după ce au plătit între 225 de dolari şi o jumătate de milion de dolari pentru un bilet.

Barack Obama şi Bill Clinton sar în ajutorul lui Biden

Barack Obama a zburat de la Washington la New York cu avionul guvernamental Air Force One împreună cu fostul lui vicepreşedinte Joe Biden, în timp ce Bill Clinton a venit la eveniment pe cont propriu.

Cei trei au discutat pe scenă despre democraţie, viaţa la Casa Albă, conflictele internaţionale şi deciziile dificile ale unui şef de stat.


Barack Obama şi Bill Clinton sar în ajutorul lui Biden

Obama şi Clinton au lăudat prestaţia lui Biden, care, în schimb, l-a criticat pe fostul preşedinte republican Donald Trump, cu care va concura la scrutinul din noiembrie. Biden a avertizat că rivalul său neagă schimbările climatice, este în relaţii bune cu autocraţi de pe plan global şi vrea să limiteze o serie de drepturi fundamentale.

Barack Obama a subliniat că alegătorii trebuie să răspundă la întrebarea cine este realmente interesat de preocupările lor şi ţine cu adevărat la ei. “Sunt destul de sigur că celălalt nu”, a spus Obama referitor la Trump. În schimb “acestui tip îi pasă”, a adăugat Obama, indicându-l pe Biden.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

În premieră, Moldova preia conducerea Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice

Republica Moldova va deține, pentru prima dată, președinția Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice (ECRB). Citește și: Escrocheriile online și telefonice ajung în Parlament. Se...

Cei cinci polițiști de la IP Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați în arest la...

Cei cinci polițiști de la Inspectoratul de Poliție (IP) Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați...

Accident în lanț pe bulevardul Dacia. O femeie a ajuns la spital

O femeie de 33 de ani a fost transportată la spital în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 3 iunie pe...

Încep examenele naționale de absolvire a gimnaziului

Peste 34.000 de elevi vor susține, în perioada 4-15 iunie, examenele naționale de absolvire a gimnaziului. Astăzi, 4 iunie are loc examenul la Istoria...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.