StiripesurseȘtirile zileiDouă cadre medicale din Uganda, prinse în flagrant luând mită de...

Două cadre medicale din Uganda, prinse în flagrant luând mită de la… ministrul Sănătății

Publicat:

Două cadre medicale din Uganda au fost prinse în flagrant luând mită de la o pacientă, dar nu una obișnuită, ci chiar de la titulara portofoliului Sănătății, pe care cei doi au făcut-o să plătească servicii care sunt în mod normal gratuite, a anunțat aceasta din urmă sâmbătă pentru AFP.

imageResize?path=%2Fmedia%2Fimages%2F2017 09%2F091615271904924658

Sursa foto: newz.ug

Ministrul Sănătății din Uganda, Sarah Opendi, a sosit vineri cu un taxi motocicletă la spitalul Naguru din capitala Kampala, purtând văl peste față pentru a nu fi recunoscută.

”Am primit numeroase plângeri cu privire la personalul spitalului, care cere bani de la pacienți”, a spus doamna Opendi.

Ea a explicat că, în timp ce se dădea drept o pacientă obișnuită, i s-au cerut 150.000 de șilingi (35 de euro) pentru teste de laborator, ”care se presupune că sunt gratuite”.


“I-am spus că nu am bani, dar el (cadrul medical) a insistat”, a spus ea.

A fost apoi trimisă la o asistentă pentru a obține benzi de testare. Din nou i s-au cerut bani.

“Am plătit și apoi am sunat la poliție, care i-a arestat pe cei doi angajați”, a adăugat ministrul.

Directorul adjunct al spitalului, Stephen Kyebambe, a ținut să-i mulțumească doamnei Opendi pentru arestarea celor doi. “Dna ministru trebuie să fie felicitată pentru că a scos la lumină infracțiunile acestor escroci în spitalul nostru”.

Faptul de a cere bani pacienților este un lucru obișnuit în spitalele publice ugandeze, unde unele categorii de cadre medicale sunt plătite doar cu 60 de euro pe lună.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Turcia urmărește să devină șeful în Marea Neagră

NATO a fost mult timp sperietoarea invocată de Rusia pentru a-și justifica agresiunea împotriva Ucrainei. În mod paradoxal, invadarea pe scară largă de către...

UE aprobă noul pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care sunt mult diluate după negocierile lungi și dificile

Statele UE au ajuns la un acord asupra unui pachet de sancțiuni împotriva Rusiei semnificativ slăbit, punând capăt unor negocieri îndelungate în care mai...

România pierde peste un milion de hectare de culturi, din cauza secetei extreme. Criza climatică usucă tot mai rapid solurile din Europa

România se numără printre țările cele mai afectate de seceta extremă care lovește Europa în această vară, fermierii români pierzând peste un milion de...

Cine ar putea fi următorul secretar general al ONU. 6 candidați

Pentru prima dată într-un deceniu, Organizația Națiunilor Unite va alege în curând un nou secretar general. DW a analizat cei șase candidați, valorile pe care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.