StiripesurseȘtirile zileiGaz lichefiat din SUA pentru moldoveni. Primul lot de testare este...

Gaz lichefiat din SUA pentru moldoveni. Primul lot de testare este livrat deja consumatorilor

Publicat:

Gaz lichefiat din SUA pentru moldoveni. Primul lot de testare este livrat deja consumatorilor

În primele două zile ale lunii aprilie, consumatorii din Republica Moldova vor utiliza în gospodăriile lor gaze din Statele Unite ale Americii, anunță ministryl Energiei, Victor Parlicov.

Citește și: Guțul la sfat cu Dodon. Bașcana i s-a plâns fostului președinte și a cerut protecție

Este vorba despre un volum de testare cu gaze naturale lichefiate (LNG), importate de societatea pe acțiuni Energocom de la compania grecească DEPA și livrate prin portul grecesc Alexandroupolis. Respectiv, Parlicov subliniază că „luni și marți vom achiziționa câte 14 mii MWh de gaze naturale din portul Alexandroupolis”.

În total, este vorba despre circa 28 mii MWh, ceea ce constituie echivalentul a 2,6 milioane metri cubi de gaze.

„Sunt gaze necesare consumului curent, iar prețul este unul competitiv. Dacă vom agrea o formulă de continuare a acestei colaborări, vom anunța cetățenii în termeni proximi”, a spus directorul interimar al SA Energocom, Victor Bînzari.


Gazele LNG sunt o industrie aparte față de extragerea și transportarea gazelor cu care sunt obișnuiți cetățenii Republicii Moldova. Gazele LNG, de alternativă a celor rusești, sunt lichifiate la temperaturi joase, transportate pe mare și apoi regazeificate.

„Diversificarea surselor de gaze va fortifica și mai mult securitatea energetică a țării”, a precizat Victor Bînzari, pregătind operatorii de pe piață de orice evoluții, în contextul în care la sfârșitul anului 2024 expiră contractul de tranzit a gazelor rusești prin Ucraina, iar țara vecină a spus că nu va negocia o prelungire.

SA Energocom a început colaborarea cu DEPA în luna aprilie 2023. Anul trecut compania grecească a câștigat mai multe licitații publice de livrare a gazelor în Republica Moldova, atât pentru consum curent, cât și pentru stocare în depozite.

La 30 noiembrie anul trecut, SA Energocom și DEPA Commercial au semnat un Memorandum de Înțelegere, prin care își exprimau angajamentul de a intensifica cooperarea în ceea ce privește furnizarea de gaze naturale, inclusiv a gazelor naturale lichefiate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.