StiripesurseExterne15 morţi la Istanbul, în urma unui incendiu care a izbucnit...

15 morţi la Istanbul, în urma unui incendiu care a izbucnit în timpul unor lucrări de reparaţii la un club de noapte

Publicat:

15 morţi la Istanbul, în urma unui incendiu care a izbucnit în timpul unor lucrări de reparaţii la un club de noapte

Cincisprezece persoane au murit şi alte opt au fost rănite într-un incendiu izbucnit într-un club de noapte din centrul Istanbulului în timpul unor lucrări de reparaţie care aveau loc pe timpul zilei, a anunţat marţi primarul oraşului, Ekrem Imamoglu, citat de Reuters.

Şapte dintre cele opt persoane rănite se află în stare critică, a precizat Imamoglu, adăugând că incendiul a fost stins, iar răniţii sunt trataţi în spitale din apropiere, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Liderul de onoare al democraților atenționează despre „sfârșitul” PSDE

Potrivit Associated Press, clubul de noapte, care era închis pentru renovare, se afla la parterul unei clădiri rezidenţiale cu 16 etaje din cartierul Besiktas, în partea europeană a oraşului.

Guvernatorul Davut Gul a declarat reporterilor aflaţi la faţa locului că se investighează cauza incendiului, iar victimele erau implicate cel mai probabil în lucrările de renovare.


Citește și : Grosu anunță o nouă inițiativă legislativă după ultima decizie a CC

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.