StiripesurseExternePlanul Rusiei de extindere a exporturilor de gaze naturale lichefiate, afectate...

Planul Rusiei de extindere a exporturilor de gaze naturale lichefiate, afectate de sancţiunile SUA

Publicat:

Planul Rusiei de extindere a exporturilor de gaze naturale lichefiate, afectate de sancţiunile SUA

Planul Rusiei de a-şi extinde rapid exporturile de gaze naturale lichefiate (GNL) stagnează, din cauza sancţiunilor SUA, care întârzie livrările dintr-un nou proiect major, transmite Bloomberg.

Facilitatea Arctic LNG 2 a început producţia în decembrie, dar până acum nu a reuşit să exporte gaze din cauza restricţiilor SUA. Producţia a fost redusă semnificativ în februarie, conform datelor analizate de Bloomberg. Publicaţia Vedomosti, prima care a raportat scăderea producţiei, a informat că Arctic LNG 2 nu a putut exporta combustibili şi nu dispune de suficient spaţiu de stocare, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Liderul de onoare al democraților atenționează despre „sfârșitul” PSDE

Novatek PJSC, principalul acţionar al unităţii aflate lângă cercul polar, intenţiona să demareze livrările până la 31 martie. Oficialii companiei energetice ruse nu au răspuns solicitărilor de a face comentarii.

Novatek negocia vânzarea GNL către cumpărători din China, dar nu se ştie când va putea face asta, din cauza temerilor privind represaliile SUA, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.


Aceste evoluţii arată cât de dificil va fi ca Rusia să-şi îndeplinească obiectivul de a tripla exporturile de GNL până în 2030. Ţara, cel mai mai mare exportator global de înainte ca invadarea Ucrainei să determine Europa să evite achiziţiile prin gazoducte, a exportat anul trecut aproximativ 32 milioane tone GNL, o fracţiune din comerţul global total de 412 milioane tone.

În noiembrie, Statele Unite au impus sancţiuni care au vizat Novatek, dar au determinat şi ieşirea altor investitori din Arctic LNG 2, inclusiv TotalEnergies SE şi Mitsui & Co, ambele declarând forţă majoră.

Citește și : Grosu anunță o nouă inițiativă legislativă după ultima decizie a CC

Producţia de gaze la proiectul Arctic LNG 2 a fost de 83 milioane metri cubi în februarie, comparativ cu 250 milioane metri cubi în ianuarie şi 425 milioane metri cubi în decembrie, conform datelor analizate de Bloomberg.

Novatek caută să trimită cea mai mare parte a GNL către China prin Ruta Mării Nordului, care face legătura între Europa şi Asia şi, de asemenea, încearcă să găsească cumpărători din India, susţin sursele.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.