StiripesurseSocialParlamentul găzduiește inițiativa pentru tineri „Model European Union Moldova”

Parlamentul găzduiește inițiativa pentru tineri „Model European Union Moldova”

Publicat:

Parlamentul găzduiește inițiativa pentru tineri „Model European Union Moldova”. Ce reprezintă evenimentul

80 de elevi și studenți din țara noastră participă, în aceste zile, la un exercițiu educațional de simulare a procesului legislativ din Parlamentul European. Acțiunea are loc în cadrul inițiativei „Model European Union Moldova”, găzduită de Parlamentul Republicii Moldova în perioada 12-14 aprilie.

Tinerii participă la ateliere dedicate subiectelor ce vor fi dezbătute pe platformă parlamentară, modului în care funcționează instituțiile europene, tehnicilor de dezbatere și abilităților de public speaking. Activitatea va culmina cu simularea proceselor de negociere și luare a deciziilor din UE. Model EU are loc în Săptămâna europeană a tineretului 2024, organizată de Comisia Europeană pentru a promova implicarea, participarea și cetățenia activă în rândul tinerilor.

Citește și: Grosu: Rezultatul referendumului privind aderarea la UE va stipulat în Constituție automat

Prezent la inaugurarea evenimentului, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a apreciat participarea tinerilor la activități ce încurajează implicarea lor în procesul decizional. „Văd o participare directă a tinerilor în procesul de integrare europeană. Îmi doresc ca acești tineri, peste ani, să reprezinte Republica Moldova în Parlamentul European, dar pentru aceasta trebuie să muncim împreună ca Moldova să devină europeană”, a remarcat Igor Grosu.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.