StiripesurseExterneDrone observate de militarii Bazei Aeriene Mihail Kogălniceanu din România: A...

Drone observate de militarii Bazei Aeriene Mihail Kogălniceanu din România: A fost sesizat Parchetul Militar

Publicat:

Drone observate de militarii Bazei Aeriene Mihail Kogălniceanu din România: A fost sesizat Parchetul Militar

Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu şi au precizat că acestea erau probabil de tip comercial şi au evoluat cu viteze mici şi la înălţimi reduse, au declarat pentru News.ro reprezentanţii MapN, care au precizat că în acest caz a fost sesizat Parchetul Militar.

Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au declarat, marţi, pentru News.ro că, luni, în intervalul 22.30 – 00.30, personalul aflat în serviciul de pază în cadrul Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu a raportat prezenţa în aer, în zone din apropierea Aeroportului Internaţional „Mihail Kogălniceanu”, a unui sistem aerian fără pilot (dronă) şi, ulterior, a încă două asemenea sisteme, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Maia Sandu salută decizia CC: ‘Uniți pentru Moldova Europeană vom reuși să îndeplinim obiectivul nostru comun’

“Dronele, care au fost observate prin mijloace electronice, optice şi vizuale, au fost de mici dimensiuni, cel mai probabil de tip comercial şi au evoluat cu viteze mici şi la înălţimi reduse. Conform procedurilor, s-au luat toate măsurile de menţinere a siguranţei în spaţiul aerian, fiind informate cu celeritate organele civile de trafic aerian cu privire la această situaţie. De asemenea, au fost aplicate, în repetate rânduri, contramăsuri de tip război electronic, contactul radar şi vizual cu ultimele două sisteme fiind pierdut în jurul orei 00.30”, a transmis Ministerul Apărării Naţionale.

Reprezentanţii MApN au adăugat că Parchetul Militar a fost sesizat de comanda Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu, pentru aplicarea măsurilor prevăzute de lege în astfel de situaţii
De asemenea, la nivelul unităţii militare a fost numită o comisie de cercetare a evenimentului, condusă de şeful de stat major al Bazei 57 Aeriană.


Citește și : Interesele comune ale Iranului şi Israelului

“Reamintim că, în conformitate cu prevederile HG 859/2021 pentru aprobarea procedurii de autorizare a zborurilor cu aeronave în spaţiul aerian naţional, art. 5, alin. (1), lit. c), operarea oricărui tip de aeronavă, inclusiv cele fără pilot, în porţiunile de spaţiu aerian rezervat, segregat sau în zonele restricţionate se poate realiza numai în condiţiile autorizării accesului de către unitatea de trafic care efectuează controlul traficului aerian în zona respectivă. Nerespectarea acestor reguli constituie contravenţie, conform art. 11, lit. g), sancţionată cu amendă de la 5.000 la 9.000 de lei aşa cum este stabilit la art. 12, alin. 3 din acelaşi act normativ menţionat”, a mai transmis Ministerul Apărării Naţionale.

 

 

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ghenadie Pîrlii a picat evaluarea externă şi a fost eliberat din funcţie

Consiliul Superior al Procurorilor a decis eliberarea din funcție a procurorului Ghenadie Pîrlii, după ce acesta nu a promovat evaluarea externă pe criteriul integrității...

O cupolă de aer rece se aşează peste Europa Centrală și de Est. Frigul vine și în Moldova

După o perioadă îndelungată de căldură extremă, un val de aer rece va cuprinde Europa Centrală și de Est, inclusiv Republica Moldova, și va...

Chişinăul a ratificat Convenția prin care Ucraina va putea cere Rusiei despăgubiri de război

Parlamentul R. Moldova a ratificat Convenția privind instituirea Comisiei internaționale de reclamații pentru Ucraina, semnată la Haga la 16 decembrie 2025. Prin acea Comisie,...

VIDEO Majoritatea cetățenilor NU susțin reforma fiscală propusă de Guvern (sondaj)

Majoritatea cetățenilor se declară îngrijorați de măsurile incluse în reforma fiscală propusă de Guvern și declară că nu susțin aplicarea acesteia. Potrivit Barometrului socio-politic...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.