StiripesurseCultură și MediaDiverseShakira a scăpat de problemele juridice pe care le avea în...

Shakira a scăpat de problemele juridice pe care le avea în Spania

Publicat:

Shakira a scăpat de problemele juridice pe care le avea în Spania

Un tribunal spaniol a anunţat joi că a clasat cea de-a doua procedură pentru fraudă fiscală deschisă împotriva celebrei cântăreţe Shakira, care a scăpat astfel de problemele juridice pe care le avea în ţara în care a locuit timp de mai mulţi ani, informează AFP.

În urma solicitării Parchetului spaniol, anunţată miercuri, un tribunal de la periferia oraşului Barcelona a admis că artista columbiană a comis “nereguli” în declaraţia ei fiscală din 2018, cu un prejudiciu de aproximativ 6 milioane de euro pentru fiscul spaniol, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Preţurile mondiale la alimente au crescut în aprilie, pentru a doua lună la rând: Scumpiri la carne și cereale

Însă “neregulile nu sunt suficiente pentru a constitui o infracţiune (penală) împotriva administraţiei fiscale”, a declarat magistratul însărcinat cu acest caz, potrivit căruia interpreta piesei “Hips don’t lie” nu a avut “intenţia de a frauda fiscul”.

Parchetul spaniol a decis că nu există “probe suficiente” pentru a formula acuzaţii penale împotriva Shakirei în acest dosar.


Tribunalul anunţase în iulie 2023 că a deschis această procedură împotriva cântăreţei, suspectată la acea vreme că a folosit societăţi cu sedii în paradisuri fiscale pentru a evita să-şi plătească integral impozitul pe venit şi pe avere în 2018.

Cântăreaţa a achitat o amendă de 6,6 milioane de euro în luna următoare pentru a-şi demonstra disponibilitatea de a-şi reglementa situaţia în raport cu fiscul spaniol. Acea sumă a inclus, pe lângă taxele datorate fiscului, dobânzi de întârziere şi costuri de regularizare.

Shakira rămâne în vizorul fiscului spaniol şi pentru taxele aferente anului 2011, dar acea procedură este doar administrativă, nu judiciară.

Un proces evitat în noiembrie

Cântăreaţa a evitat un proces stânjenitor la sfârşitul anului 2023 în faţa unui tribunal din Barcelona în cadrul primelor urmăriri penale declanşate împotriva ei pentru fraudă fiscală.

Pachetul spaniol o acuzase în acel dosar distinct că nu şi-a plătit impozitele în Spania în 2012, 2013 şi 2014, în contextul în care artista a locuit în acei ani mai mult de 183 de zile pe an în Spania, pragul dincolo de care se consideră că o persoană are rezidenţa fiscală în această ţară.

Procurorii au cerut o pedeapsă de opt ani de şi două luni de închisoare şi o amendă de 23,8 milioane de euro.

La rândul ei, artista a dezminţit categoric acuzaţiile, dând asigurări că, deşi a început în 2011 o relaţie cu fostul jucător al echipei de fotbal FC Barcelona Gerard Pique, ea nu a încetat să se deplaseze în lumea întreagă în acei ani din cauza carierei sale.

Ea afirmă că s-a stabilit definitiv la Barcelona abia la sfârşitul anului 2014, înainte să îşi transfere în 2015 rezidenţa fiscală din Bahamas în Spania, cu puţin timp înainte de naşterea celui de-al doilea copil al cuplului.

Convocată la tribunal în noiembrie 2023 pentru a fi judecată, Shakira a semnat un acord în ultimul moment cu Parchetul spaniol şi a evitat astfel un proces care risca să mediatizeze intens o serie de detalii despre viaţa ei privată.

Citește și: STUDIU/ În Republica Moldova, cel mai mult migrează persoanele de la 25 la 34 de ani. Ce spun experții

În cadrul acelui acord, celebra cântăreaţă a fost condamnată la plata unei amenzi de peste 7,3 milioane de euro, reprezentând 50% din cuantumul fraudei. Ea a achitase deja 17,45 milioane de euro fiscului spaniol pentru a-şi reglementa situaţia juridică în acest dosar.

Shakira – al cărei nume a apărut în “Pandora Papers”, o vastă anchetă jurnalistică în care mai multe sute de personalităţi au fost acuzate că şi-au ascuns veniturile în companii offshore – s-a despărţit de Gerard Pique în 2022 şi s-a mutat de atunci alături de copiii ei în oraşul american Miami.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova – obligată la CEDO să plătească prejudicii de peste jumătate de milion de euro

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Republica Moldova să achite 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, într-un dosar privind executarea unei...

Se ieftinesc carburanții. ANRE dictează noi prețuri plafon

Agenția națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit pentru ziua de mâine, vineri, 5 iunie, noi prețuri maxime de referință pentru principalele produse...

Medicamente camuflate în recipiente de cosmetice, depistate la vama Aeroport

Funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, în conlucrare cu polițiștii de frontieră, au contracarat o tentativă de transportare ilicită a preparatelor farmaceutice peste frontiera...

Ministrul Mediului va candida la funcția de vicepreședinte PAS

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că va candida pentru funcția de vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în cadrul Congresului formațiunii, unde...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.