StiripesurseExterneUn britanic va fi judecat fiindcă ar fi acționat în beneficiul...

Un britanic va fi judecat fiindcă ar fi acționat în beneficiul Rusiei

Publicat:

Un britanic va fi judecat fiindcă ar fi acționat în beneficiul Rusiei

Un britanic în vârstă de 20 de ani, acuzat, luna trecută, în temeiul legii privind securitatea națională, că ar fi organizat atacuri contra intereselor Ucrainei invadate și în beneficiul Rusiei, va fi judecat în iunie 2025 – a declarat, vineri, șeful secției anti-terorism a parchetului din Regatul Unit, Nick Price, citat de agențiile internaționale de știri.

Tânărul Dylan Earl a fost pus sub acuzare, în aprilie, la Londra, fiindcă „viza companii legate de Ucraina, în beneficiul statului rus”, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Preţurile mondiale la alimente au crescut în aprilie, pentru a doua lună la rând: Scumpiri la carne și cereale

Vineri, el a participat la audieri prin videoconferință, din închisoarea de înaltă securitate Belmarsh, unde se află în arest preventiv.

Încă patru

În legătură cu acest caz, sunt acuzați și alți patru bărbați, pentru fapte despre care media scriu că sunt mai puțin grave.


Trei dintre ei – Jake Reeves, 22 de ani, Paul English, 60 de ani, și Nii Mensah, 21 de ani, care a lipsit de la audierea de vineri – vor rămâne în arest.

Al patrulea, Dmitrijus Paulauska, 22 de ani, e liber, sub supraveghere judiciară.

Wagner

Earl este suspectat că a recrutat și plătit oameni pentru a provoca incendiul major din martie de la depozitele industriale situate în Leyton, în estul Londrei, care aparțin unui cuplu ucrainean ce locuiește în capitala britanică.

Citește și: STUDIU/ În Republica Moldova, cel mai mult migrează persoanele de la 25 la 34 de ani. Ce spun experții

Documentele instanței, publicate la sfârșitul lunii aprilie, leagă cazul de grupul paramilitar rus Wagner, clasificat drept organizație teroristă în Regatul Unit.

Urmărirea penală a celor cinci bărbați a fost lansată în temeiul unei noi legi a securității naționale, adoptată în 2023 și menită să întărească apărarea Regatului Unit împotriva „activităților ostile” care lovesc democrația și economia britanice.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.