StiripesurseSocialAu început reparația drumului Soroca - Arionești - Otaci

Au început reparația drumului Soroca – Arionești – Otaci

Publicat:

Au început reparația drumului Soroca – Arionești – Otaci

Drumul Soroca – Arionești – Otaci, cu o lungime totală de 40 de kilometri, cu pași mici urmează a fi reconstruit. Modernizarea acestei artere va permite accesul a peste 80 de mii de cetățeni din mai multe localități din nordul țării către instituțiile de învățământ și cele medicale. Valoarea lucrărilor se ridică la 44 de milioane de euro, bani acordați de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, potrivit moldova1.md.

De mai bine de 10 ani, acest drum le dă mari bătăi de cap șoferilor. Pe aici circulă microbuzele școlare, ambulanțele, dar și camioanele de mare tonaj către vama Otaci, iar din cauza gropilor se strică mai des mașinile. Locuitorii celor 15 sate traversate de acest drum național, așteaptă cu nerăbdare să înceapă ample lucrări de reparație.

„Se tărăgănează, dar nu știu de ce, că așteptăm încă din luna februarie ca în timpul ista de vară să mai facă ceva, că dacă nu se face am pierdut nădejdea că vrem în Europa. De la drumuri începe totul.”

„Noi așteptăm cu nerăbdare că iaca îi colb. Întinzi ceva pe sârme – nu-i chip, colbăraie.”

„Așteptăm să înceapă lucrările ca să mergem și noi pe un drum european.”


„Foarte de mult așteptăm și tot promiteau și iaca amu abia au început a face ceva și sperăm că va fi totul bine și până la capăt au să-l termine că ne-am săturat și mașinile să le reparăm.”

Lucrările sunt executate de către două companii, care dau asigurări ca în trei ani drumul va arăta cu totul altfel. Potrivit proiectului, va fi lărgită partea carosabilă cu benzi noi pentru camioane, iar drumurile secundare vor fi reconstruite. Lucrările costă 44 de milioane de euro. Banii fac parte dintr-un împrumut de 100 de milioane de euro de la BERD, pentru renovarea infrastructurii la frontiera cu Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.