StiripesurseSănătatePandemia covid-19 a scăzut speranţa de viaţă cu aproape doi ani...

Pandemia covid-19 a scăzut speranţa de viaţă cu aproape doi ani în perioada 2019-2021

Publicat:

Pandemia covid-19 a scăzut speranţa de viaţă cu aproape doi ani în perioada 2019-2021

Pandemia covid-19 a scăzut speranţa de viaţă – în lume – cu aproape doi ani în perioada 2019-2021, dezvăluie vineri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), aneantizând zece ani de progrese, relatează AFP.

Din 2019 şi până în 2021, speranţa de viaţă a scăzut cu 1,8 ani, la 71,4 ani, nivelul său din 2012, arată OMS într-un raport anual privind statistici sanitare mondiale, potrivit stiripesurse.ro.

Citeşte şi: Rusia amenință România după ce MAE a expulzat un diplomat rus

”Asta înseamnă că este cu adevărat necesar (…) să veghem la menţinerea unui mediu stabil, pentru ca toate populaţiile, indiferent unde se află, să poată prospera”, a subliniat într-o conferinţă de presă subdirectoarea generală a OMS, dr. Samira Asma.

Totodată, speranţa de viaţă a unei persoane sănătoase a scăzut cu 1,5 ani, la 61,9 ani în 2021, nivelul din 2012.


”În doar doi ani, pandemia covid-19 a şters un deceniu de progrese în domeniul speranţei de viaţă”, a subliniat directorul general al OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus.

”De aceea, noul acord privind pandemiile”, pe care statele membre OMS îl negociază, ”este atât de important”, a subliniat el.

Un astfel de tratat poate servi, potrivit directorului OMS, ”nu doar unei consolidări a securităţii sanitare mondiale, ci şi protejării investiţiilor pe termen lung în domeniul sănătăţii şi promovării echităţii în interiorul ţărilor şi între ele”.

Speranţa de viaţă nu a scăzut în acelaşi fel peste tot în lume în timpul pandemiei covid-19, care s-a soldat cu milioane de morţi.

Citeşte şi: Gazul natural urmează să rezolve problema energiei Europei

OMS precizează într-un comunicat că regiunile Americilor şi Asiei de Sud-Est au fost cel mai greu afectate, unde speranţa de viaţă a scăzut cu aproximativ trei ani, iar speranţa de viaţă a persoanelor sănătoase cu 2,5 ani în perioada 2019-2021.

În schimb, regiunea Pacificului de Est a fost mai puţin afectată, iar speranţa de viaţă a scăzut cu 0,1 ani şi cu 0,2 ani în cazul persoanelor sănătoase, în aceeaşi perioadă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.