StiripesursePoliticăMaia Sandu și Antony Blinken vor susține o conferință de presă...

Maia Sandu și Antony Blinken vor susține o conferință de presă comună

Publicat:

Maia Sandu și Antony Blinken vor susține o conferință de presă comună

Șefa statului, Maia Sandu, va avea o întrevedere, miercuri, 29 mai, cu Secretarul de stat american, Antony Blinken, care efectuează o vizită la Chișinău. Președinta Maia Sandu va discuta cu secretarul Blinken despre sprijinul Statelor Unite pentru modernizarea Republicii Moldova: dezvoltarea economică, consolidarea securității energetice, implementarea reformelor democratice și progresul în parcursul european, transmite IPN cu referire la un comunicat al instituției prezidențiale.

Aceasta va fi a doua vizită a lui Antony Blinken în Republica Moldova după cea din martie 2022.

Potrivit sursei citate, Statele Unite sunt unul dintre cei mai importanți parteneri și susținători ai Republicii Moldova. Începând cu anul 1992, Guvernul SUA a sprijinit Moldova cu finanțare care depășește 2,5 miliarde de dolari. De la izbucnirea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, Statele Unite au oferit Moldovei asistență financiară în valoare de 774 de milioane de dolari, dintre care 300 de milioane sunt destinate depășirii crizei energetice și consolidării securității energetice.

Din aceste fonduri, 80 de milioane de dolari au fost folosite pentru compensarea facturilor la gaz natural și electricitate pentru cetățenii cu venituri mici, iar 135 de milioane de dolari sunt alocate pentru a spori generarea internă a energiei electrice și construcția unei linii de înaltă tensiune de 400kV, prin stațiile electrice Strășeni (Moldova) și Gutinaș (România), care va conecta Moldova la rețeaua electrică a României, facilitând astfel integrarea în rețeaua energetică europeană.

Președinta Maia Sandu și Secretarul de stat american, Antony Blinken, vor susține o conferință de presă comună la ora 17:30, la Președinție (intrarea din strada Maria Cebotari). Jurnaliștii vor avea acces în baza acreditărilor începând cu ora 15:15 nu mai târziu de 15:45.


 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.