StiripesurseȘtirile zileiSUA şi-au exercitat dreptul de veto în Consiliul de Securitate al...

SUA şi-au exercitat dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU asupra unei rezoluţii pro-palestiniene

Publicat:

 

Statele Unite şi-au exercitat vineri dreptul de veto în Consiliul de Securitate al ONU, la votul asupra unei rezoluţii propuse de Kuweit, prin care se cerea protecţie pentru palestinienii din Gaza şi Cisiordania, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Dintre cei cinci membri permanenţi au Consiliului, au votat în favoarea rezoluţiei Rusia, China şi Franţa. Din totalul de 15 voturi, 10 au fost pentru. Patru ţări s-au abţinut, inclusiv Regatul Unit, care are statut de membru permanent, precizează Reuters. Rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU se adoptă cu minimum nouă voturi pentru, dacă niciun membru permanent nu îşi exercită dreptul de veto.

Citește și : Italia: Premierul Giuseppe Conte a depus jurământul

Proiectul de rezoluţie condamna utilizarea de către Israel a forţei împotriva civililor palestinieni. Prin vocea ambasadoarei Nikki Haley, SUA au arătat că este vorba despre o perspectivă unilaterală, iar “grupul terorist Hamas este în primul rând răspunzător de condiţiile groaznice de trai din Gaza”.


Ulterior, Consiliul a respins cu trei voturi împotrivă – Rusia, Bolivia şi Kuweit – şi 11 abţineri un alt proiect de rezoluţie, propus de Statele Unite, care reflecta poziţia americană privind responsabilitatea Hamas pentru violenţele din Gaza. Singurul vot în favoarea rezoluţiei a fost cel american.

Hamas – cea mai puternică grupare din Gaza – şi Jihadul Islamic, pro-iranian, susţin că acţiunile lor, inclusiv bombardarea teritoriului israelian, sunt reacţii la uciderea de către Israel a cel puţin 116 palestinieni, după 30 martie, când s-au declanşat protestele anti-israeliene la frontiera dintre Gaza şi Israel.

 

Citește și : Parchetul german cere extrădarea lui Carles Puigdemont în Spania

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.